Concordia Center

Decembrie 28, 2011

Va asteptam in centrul nostru !

În cazul copiilor cu varsta cuprinsa intre 2/3 si 12/14 ani  (autism, sindrom Asperger, ADHD, ADD, retard mental, întârzieri în dezvoltarea limbajului, dificultati de invatare ,dislexie, disgrafie etc)

Concordia Learning Center  vă oferă urmatoarele servicii (pe care le puteti  gasi pe acest blog

http://concordialearningcenter.wordpress.com)

Gym special kids

Luni/Vineri incepand cu ora 17

 

-Catalina Nicolescu ,aplicand principiile ABA in fitness ,gimnastica de baza .

                                               

                                                                       

           

Socializare ,generalizare ,

,,Sambata Impreuna ..(alaturi de terapeuti ,parinti)

                                           

     

                                                        

                                                  

            

Terapia ABA

                                                         

Activitati arte combinate

                                   

                           

 

Camera senzoriala

                                    

DETALII

http://concordialearningcenter.wordpress.com


Recompensare si Succes in terapia aba

Ianuarie 17, 2009

Recompensare si Succes

In continuare va prezentam mai multe metode prin care putem duce la normalizarea motivatiilor, astfel incat sa ajutam elevul sa aibe succes in asimilarea de noi comportamente:

Regula de baza este sa maximizam succesul elevului si sa minimizam esecul;

Simplificati mediul de invatare, astfel incat elevul si profesorul sa aiba succese si sa capete incredere; simplificati instructiunile si folositi intaritori primari puternici, cum ar fi mancarea sau evadarea din stres.

La inceputul tratamentului, exagerati recompensele; dupa ce elevul ajunge sa stapaneasca un anumit comportament, treceti gradat de la programul de recompensare imediata la intaritori intermitenti, oferind intaritori dupa doua, trei sau mai multe raspunsuri corecte;

Inhibati comportamentul auto-stimulativ deoarece intaritorii inerenti din comportamentele auto-stimulative pot intra in conflict cu intaritorii furnizati de catre profesor, interferand astfel cu invatarea de noi comportamente;

Furia este un bun factor motivational si poate fi folosita in mod constructiv – un elev care prezinta o stare de anxietate si furie fata de eventualitatea unui esec poate fi mai usor motivat deoarece comportamentul agresiv ilustreaza teama elevului fata de esec si dorinta de a ajuge sa controleze mediul

Recompensele artificiale si exagerate utilizate la inceputul tratamentului vor fi diminuate treptat si vor fi inlocuite cu factori tipici de intarire – incercati sa normalizati situatia educationala, cat mai curand cu putinta.

Pentru a facilita generalizarea indemanarilor, este imperativ ca furnizarea de intaritori sa fie naturalizata, treptat – folosirea intaritorilor artificiali, cum sunt recompensele alimentare si simbolurile poate duce la generalizari limitate (transferuri) ale progreselor obtinute, dintr-un mediu in altul (cum ar fi de acasa in comunitate);

Intaritorii trebuie sa fie variati, pentru a evita senzatia de satietate – daca elevului i se furnizeaza cantitati mari de intaritor pentru fiecare raspuns corect, sau ii este oferit un singur tip de intaritor, elevul va ajunge repede la satietate.

In plus, intaritorii favoriti ai elevului trebuie sa se gaseasca exclusiv in spatiul educational si nu trebuie sa fie furnizati, nici in acel spatiu, in mod excesiv – daca elevul are acces liber la intaritori, in afara spatiului educational, va avea putine motive sa fie motivat in timpul situatiilor de predare.


Grilă de observare a comportamentului agresiv (BAV)

Octombrie 30, 2008

ab-d41


comportamentul agresiv al copiilor -articol

August 8, 2008

 

 

IMPORTANŢA INTERVENŢIEI DE LA VÂRSTE TIMPURII

ASUPRA COMPORTAMENTULUI AGRESIV AL COPIILOR

 

Motto: „Omul va deveni mai bun, atunci când îi veţi arăta cum este el în realitate.” (A. Cehov)

Comportamentul agresiv face parte din viaţa noastră, dar se manifestă diferit la fiecare dintre noi. La copii, el poate fi privit din două perspective. Poate fi considerat un ansamblu de reacţii la situaţiile pe care copilul le percepe ca stresante sau frustrante: refuzul părinţilor la o cerinţă a copilului, o ceartă cu alţi copii pentru posesia unei jucării, iată de exemplu doar două dintre situaţiile care pot determina descărcări de agresivitate prin gesturi, vorbe urâte, lovituri sau chiar crize de furie. Psihologii americani consideră că un comportament agresiv implică un atac fizic sau verbal asupra unei alte persoane, într-un mod care îi răneşte pe cei din jur sau îi pune, într-un anumit fel, într-o situaţie ameninţătoare. Deşi poate fi greu de crezut, copiii sunt capabili de asemenea lucruri. Tocmai de aceea este bine să monitorizăm îndeaproape situaţiile „periculoase” şi să încercăm să le modificăm cursul. Rolul familiei este crucial pentru formarea personalităţii copiilor. Primele lecţii de viaţă şi de comportament social sunt „predate” şi învăţate acasă. Expresia „cei şapte ani de-acasă” spune multe în acest sens. Rolul părintelui este acela de a-i oferi copilului un model şi direcţia de urmat în viaţă. De aceleaşi aspecte se vor ocupa în continuare educatoarele, în momentul intrării copilului în grădiniţă.

Agresivităţii i-a fost acordată o origine ereditară sau instinctivă, apoi această teză a fost contrazisă, observându-se atât la animale, cât şi la om, că agresivitatea este un rezultat al învăţării, al modelării comportamentului în funcţie de mediul de dezvoltare. Unii cercetători au descoperit o aşa-zisă genă a agresivităţii, care se transmite de la tată.

Chiar de la început, e bine să facem o diferenţiere între agresivitate, care este caracteristică şi indispensabilă vieţii (animale şi umane) şi violenţă ca manifestare exterioară a ei în alte situaţii decât cele în care este ameninţat individul. Aşadar, acceptăm cu uşurinţă apărarea de pericole externe, indiferent de forma pe care o îmbracă, dar ne sperie manifestările violente cărora nu le găsim imediat un motiv. Aşa ajung părinţii, educatorii, profesorii să se plângă de violenţa copiilor, fie ea fizică sau verbală: copii care se bat, înjură sau scuipă, copii care chinuie animalele, copii care ţipă sau se tăvălesc pe jos, cei care ameninţă sau blesteamă şi, nu în ultimul rând, cei care se auto-agresează.

Din alt punct de vedere, comportamentul agresiv al copilului poate fi considerat un mod de afirmare a personalităţii, dar mai ales o modalitate privilegiată de comunicare a propriilor exigenţe faţă de ceea ce îl înconjoară. De exemplu, când un copil plânge insistent, până la urmă reuşeşte să obţină ceea ce doreşte.

Comportamentul agresiv al viitorului adult poate fi anihilat sau, cel puţin, ameliorat dacă primii paşi ai copilului sunt urmăriţi încă de la vârste fragede. Dacă fetiţa sau băieţelul va primi opţiunea şi alternativa cheltuirii energiei în alt mod decât prin acte agresive, viitorul adult va şti că există lucruri pentru care nu merită să te enervezi şi peste care poţi trece mai uşor dacă vei şti şi vei învăţa să te controlezi. O dată cu înaintarea în vârstă, copiii se confruntă cu noi şi noi experienţe, multe dintre ele traumatizante sau extrem de stresante, care îi pun în faţa unor situaţii dificile. Mass-media, cercetările şi statisticile oficiale recente raportează o creştere spectaculoasă a fenomenului de violenţă şcolară în ultimele trei decenii în mai multe ţări ale lumii.Escaladarea fenomenului violenţei în şcoală, a devenit cea mai vizibilă evoluţie din câmpul educaţiei formale. Acestui fenomen i s-a făcut o publicitate considerabilă în multe ţări: SUA, Franţa, Anglia, ş.a. şi din nefericire, lista a fost completată şi cu România. Numeroase posturi de televiziune au prezentat în acest an scene de violenţă petrecute în şcoală, de la forme uşoare şi până la scene de un dramatism feroce. Aceste scene pe care o întreagă populaţie le-a putut urmări, n-au avut urmări fatale dar, aceste comportamente agresive pot cauza serioase prejudicii dezvoltării persoanei.

Nu mai este o revelaţie faptul că trăim într-o lume în care este tot mai pronunţat fenomenul agresivităţii. Cu aceste manifestări ne ciocnim zi de zi în cele mai diverse circumstanţe: în familie, la serviciu, în transport, pe stradă, pretutindeni…

Marele pericol pe care îl reprezintă însuşirea de la vârste timpurii a unui comportament agresiv, este acela că în zilele noastre comportamentul agresiv a devenit o normă, o obişnuinţă în relaţiile cu oamenii şi nu rareori chiar un mod de afirmare în cadrul unei comunităţi, o garanţie a reuşitei în afaceri. Într-un fel, agresivitatea în zilele noastre reprezintă un „rău necesar”. Însă pentru o societate care tinde să atingă un nivel sporit de bunăstare, care aspiră la cele mai înalte valori ale culturii, care încearcă să diminueze traumele unui trecut şi a unei experienţe subordonate regimului totalitar, agresivitatea constituie un flagel care surpă tentativa constituirii unei societăţi neviciate.

Violenţa adolescenţilor este o expresie a violenţei din societate. O societate în care se dezvoltă şi viitoarele personalităţi ale copiilor preşcolari. Evident, violenţa reprezintă un fenomen extrem de complex, cu o determinare multiplă: familială, societală, şcolară, personală şi culturală. Ea se prezintă ca un ansamblu specific de forme de violenţă care se condiţionează reciproc şi au o dinamică specifică. Deşi greu de evaluat, acest fenomen poate fi considerat o problemă internă , care trebuie rezolvată prin mijloace interne. Pentru ca societatea viitoare să diminueze amploarea pe care tinde să o ia violenţa manifestată mai ales în rândul tinerilor este nevoie să creăm programe şi să facem cercetări, care să reducă din faşă, din stadiul incipient, tendinţele şi manifestările unui comportament agresiv.

Mulţi adolescenţi care prezintă un comportament antisocial sau delincvenţial au prezentat patternuri similare în copilăria mică sau mijlocie. Comportamentul antisocial precoce este un indicator cvasipredictor pentru violenţa juvenilă, în special la sexul masculin. ( Patterson, Reid, Dishiomn, 1992).

Starea de anomie microsocială (familială), înaintea celei macrosociale, ce se află la originea creşterii violenţei actuale, este relevată de majoritatea studiilor populaţionale, copilul fiind un candidat la umanitate în funcţie de condiţiile primare de socializare pe care le are, în mod ineluctabil, la dispoziţie. Cum violenţa se asociază, de regulă, cu starea de inafectivitate şi de insensibilitate, se evocă astfel soarta copilului nedorit şi privat de învăţarea limbajului afectiv şi, drept urmare, privarea sa de relaţii interumane favorabile la vârsta adultă. Lipsa matricei de protocomportament pe care să se fi engramat modelul parental şi îndeosebi afectivitatea maternă va duce la deficit de engramare a valorilor umane elementare în viitoarea personalitate a adultului şi mai ales la lipsa de discriminare dintre bine şi rău, de unde formarea unor reprezentări false despre conţinutul şi consecinţele comportamentului în viitor.

Astfel, constituirea unei individualităţi şi subiectivităţi umane bazate pe respectul valorilor este calea naturală de existenţă a familiei, datele ştiinţifice arătând că nevoia de afecţiune a omului este esenţială pentru dezvoltarea creierului şi, ca urmare, pentru inhibarea agresivităţii prin sublimarea pulsiunilor instinctive şi pentru formarea cenzurii morale a comportamentului.

Afectivitatea reprezintă, deci, calea transmiterii transgeneraţionale a empatiei umane şi, în consecinţă, şansa reducerii ratei violenţei. Familia devine astfel, locul sacru de socializare şi stăpânire a instinctelor, inclusiv a agresivităţii, prin aceea că ea este o matrice a alterităţii şi o şcoală a sentimentelor sau, în lipsa lor, un infern, spunea Bernanos. O familie este bună sau rea în raport cu părinţii săi, iar o societate este bună sau rea în raport cu familiile sale.

Toate aceste realităţi ştiinţifice conduc, în mod inexorabil, către paradigma actuală a violenţei ca fiind învăţată, fie prin existenţa frustrărilor precoce, mai ales de afecţiune ( Dollard), fie prin imitarea modelelor negative sau prin sancţiuni inadecvate ce etichetează, cum ar fi imitarea modelelor fără mesaje din mass-media, modele ce slăbesc inhibiţiile contraagresive, activează gânduri şi intenţii latente sau scad sentimentele de culpabilitate. Se impune deci, concluzia că sub aspect biologic – comportamental omul violent nu este astfel din naştere, ci prin socializare, rezultând un om incapabil de a transforma agresivitatea într-o activitate umană creatoare şi de performanţe specific umane. Wilson spunea metaforic că la aceşti oameni, factorul cultural nu ţine în lesă factorul biologic. Or, lipsa comportamentului prosocial de alteritate şi solidaritate, de ajutor altruist şi de samaritean are la origine o socializare comportamentală negativă, îndeosebi primară şi deci afectivă, pe care apoi nu se vor putea grefa suficient eforturile socializării secundare şcolare şi predominant intelective sau ale socializării terţiare sau permanente, cum ar fi reeducarea prin sancţiune. Repetăm, că germenul educării empatiei prin sensibilitate, a conduitelor anticipative şi amânate, are rădăcina în socializarea primară, predominant afectivă, ce face legătura dintre protocomportamentul aptitudinii native de a învăţa afectivitatea şi comportamentul adultului bazat pe înţelegerea intelectivă a respectării normelor de conduită socială.

Prevenirea comportamentului agresiv, porneşte de la o cunoaştere ştiinţifică a cauzelor care îl provoacă, în acest mod putând să facem mai eficace predicţia şi prevenirea conduitelor violente.

Astfel, comportamentul agresiv al copilului apare, cum bine am văzut, pe fondul carenţei afective (în special maternă) asociată cu abuzul de autoritate paternă determinând tulburări de comportament de tipul indiferenţei afective. Pe acest fond de indiferenţă afectivă se structurează lipsa sentimentelor de culpabilitate şi implicit a celor de responsabilitate, carenţe ce se regăsesc ulterior în psihopatia adultului.

Alteori agresivitatea copiilor poate avea ca scop obţinerea unor beneficii sau poate fi un comportament afectiv impulsiv, neplanificat. De multe ori, însă agresivitatea este motivată de frică şi se amplifică prin crize de furie şi nesiguranţă. Copiii din această categorie nu au încredere în ceilalţi, se simt ameninţaţi şi încearcă să-şi reducă furia printr-un comportament agresiv, caracterizat prin izbucniri de furie. Ei aşteaptă o recunoaştere socială exagerată şi sunt foarte sensibili la ameninţări, încercând să câştige respect cu ajutorul agresivităţii. Când copiii agresivi obţin respect şi supunere de la ceilalţi copii, agresivitatea lor se întăreşte şi se manifestă în tot mai multe ocazii.

Tulburările de comportament ale copilului includ o gamă largă de manifestări plecând de la sentimente de culpabilitate marcată, emotivitate crescută, sentimente de inferioritate, până la crize de agresivitate, fugă, furt. De asemenea, una dintre tulburările de adaptare şi comunicare a copilului în mediul social, determinată în special de lipsa de afectivitate a mamei asociată cu un mediu familial dezorganizat este reprezentată de autism.

Cunoscând îndeaproape particularităţile individuale ale copiilor din grupa pe care o conduce şi având date concrete despre viaţa de familie a fiecărui copil, educatoarea poate gestiona mult mai uşor situaţiile de criză şi tendinţele agresive din comportamentul copiilor prin mijloace pedagogice sau poate împiedica apariţia unor tulburări mai grave, precum autismul.

 

 

Ed. David Ana Cristina

Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 4 Deva

 

 


DESCRIEREA FORMELOR DE COMPORTAMENT AUTO-STIMULATIV

Iulie 14, 2008

NIVELUL I: LIMBAJUL CORPORAL

1. Ochii:
clipirea repetata;
privirea piezisa,
datul ochilor peste cap (a.i. sa ramana vizibila numai partea alba a globului ocular),
fixarea luminii,
privirea divergenta sau convergeta,
privitul in gol;

2. Miscari corporale ample:

invartirea repetitiva in cerc,
mersul pe varful degetelor,
mersul inainte si inapoi,
sariturile sus-jos,
mersul repetitiv in jurul unui stalp,
alergarea stereotipa nondirectionata, arcuirea umerilor in timpul mersului sau sezand,
clatinarea capului sau masturbarea
3. Mainile:

fluturarea sau lovirea repetata a mainilor (batutul din palme),
plimbarea degetelor pe diferite suprafete,
cercetarea texturilor,
frecarea degetelor sau a mainilor, frecarea fetei cu mainile,
pipairea parului,
inchiderea si deschiderea palmelor,
atingerea nasului sau a urechilor,
introducerea degetelor in nas.

4. Gura:

bagarea mainii/degetelor in gura,
inchiderea si deschiderea repetitiva a gurii,
plescaitul, prelingerea salivei,
lingerea buzelor, sugerea unei buze,
modificarea tiparelor respiratorii,
tragerea aerului printre dinti.

5. Auditiv si gustativ:
mirosirea si lingerea obiectelor si a persoanelor,
emiterea de sunete lipsite de sens, tipetele repetate,
bolboroselile, bombaneala
ecolalia, si cantatul

NIVELUL II: ARANJAREA ACTIVA A MEDIULUI INCONJURATOR:

1. Manipularea sau utilizarea inadecvata a obiectelor:
alinierea obiectelor in siruri,

invartirea sau rasucirea obiectelor,

studierea excesiv de atenta, sugerea sau bagarea in gura a obiectelor,

folosirea obiectelor pt. a tapeta anumite suprafete

2. O aparenta manipulare adecvata a obiectelor (comportamentul imita modul de intrebuintare corect, dar obiectul nu este utilizat conform functiei sau scopului sau initial):

apasarea repetata a intrerupatoarelor,
inchiderea si deschiderea usilor,
aprinderea si stingerea televizorului,
deschiderea si inchiderea sertarelor,
incaltarea si descaltarea,
alergarea reptitiva in sus si in jos pe scari,
desenarea obsesiva a unor puncte,
colectionarea de obiecte

3. Cerinta de monotonie:

Insistenta de a folosi aceleasi tacamuri la fiecare masa,

de a purta aceleasi haine in fiecare zi,

de a merge la scoala pe acelasi traseu,

insistenta ca mama sa poarte mereu aceiasi papuci sau aceleasi haine, etc
NIVELUL III – COMPORTAMENTE ADECVATE SOCIAL, DAR EFECTUARTE IN CONTEXTE INADECVATE SAU IN SCOPURI NEPOTRIVITE:

1. Utilizarea corecta din punct de vedere topografic, al scopului si al contextului, dar in mod excesiv si utilizarea excesiva a semnelor:

repetarea excesiva a nr. de telefon sau a zilelor de nastere,

alinierea obiectelor si numararea,

cantarea sau fredonarea repetitva a cantecelor, doar pt. el insusi,

folosirea de propozitii corecte dar in contexte nepotrivite (intreaba in timpul zilei: “Este intuneric afara?”).
2. Folosirea obiectelor in mod adecvat, dar excesiv
(jocul repetitiv cu folosirea adecvata a obiectelor)

mersul excesiv pe bicicleta,

rularea unui camion de jucarie in jurul curtii, imitarea excesiva a actiunii de a conduce o masina,

montarea si demontarea unui puzzle.
NIVELUL IV: COMPORTAMENTUL ESTE EXCESIV, FOLOSIT INTR-UN CONTEXT ADECVAT SI IMPLICA O MULTITUDINE DE SEMNE:
Comportamente efectuate la inalt nivel intelectual, nespecifice indivizilor tipici (“talente inutile”)
capacitati mnezice,

abilitatea de a reproduce in totalitate genericul sau coloana sonoara a unei emisiuni, film, spectacol TV,

abilitatea de a reproduce la pian o melodie audiata o sg. data inainte,

abilitatea de a reproduce orice nota muzicala ceruta sau de a spune in ce nota si in ce cheie s-a cantat la un instrument.

abilitatea de a realiza calcule aproape instantanee ale unor date calendaristice si de a spune exact in ce data va pica o anumita zi a anului, in trecut sau in viitor,

abilitati matematice neobisnuit de avansate (de ex., un copil de 11 ani poate enumara toate nr. prime pana la 1000 si poate descompune in nr. prime toate numerele pare)

2. Utilizari adecvate, dar excesive ale unui obiect, sau indeplinirea adecvata, dar excesiva a unei sarcini:

Obsesia fata de ceasuri :

compara ceasurile din diverse locuri, verificand cat este ora;

intoarcerea continua a ceasurilor;

efectuarea de apeluri telefonice la ceasul-robot;

conversatia excesiva despre despre zile si date (in ce zi a saptamanii pica o anumita data);

sau interesarea obsesiva despre data de nastere a fiecarei pers. cu care intra in contact;

Obsesia fata de cladiri :
numararea nivelurilor fiecarei cladiri pe care o vede;

Obsesia fata de lifturi:
desenarea de lifturi:
cautarea lifturilor sau joaca “de-a liftul, cu obiecte diverse” etc.

Obsesia fata de aspiratoare (continua conversatie despre aspiratoare, imitarea functionarii si a zgomotului produs de aparat),

Obsesia fata de scari (construirea obsesiva de scari, din jucarii) si animale (conversatia despre animale, desenarea acestora etc.).


COMPORTAMENTUL AUTO-STIMULATIV(STEREOTIPIILE)

Iulie 14, 2008

In teoria comportamentala aceste manifestari sunt considerate specifice speciei umane (leganatul, scarpinatul, introducerea degetului in gura, rosul unghiilor etc);

Copiii cu autism prezinta comportamente stereotipe care nu se opresc, deoarece ei nu constientizeaza;

Lipsa senzorialitatii perceptuale conduce la mentinerea comportametelor stereotipe si repetitive

Implicarea analizatorilor

ANALIZATORUL COMPORTAMENTUL STEREOTIP
Vizual Fixarea luminii, clipitul repetitiv, miscarea degetelor in fata ochilor
Auditiv Lovirea usoara a urechilor, pocnitul degetelor, emiterea de sunete repetitive
Tactil Frecarea pielii cu mana sau cu un obiect, scarpinatul repetitiv
Vestibular Leganatul inainte – inapoi
Gustativ Suptul repetitiv al unor obiecte sau al degetelor, lingerea obiectelor
Olfactiv Mirosirea obiectelor, amusinarea unor persoane.


Cum reducem comportamentele de tip obsesiv?

Iulie 14, 2008

1. Ignorarea manifestarilor isterice si a comportamentului auto-distructiv:

adultul se comporta ca si cand nu ar observa acel comportament;

extinctia (munca in grup – membrii echipei sau alte persoane care au experienta in lucrul cu aceste comportamente);
2. Recompensa diferentiata

se intaresc comportamentele alternant, acceptate social (DRO – inseamna intariri diferentiate ale unor comportamente in lit. de specialitate);

copiii cu autism isi reduc comportamentle pe masura ce asimileaza comportamente sociale adecvate, cum ar fi limbajul (pt. a avea control asupra mediului inconjurator);
3. Intreruperile pot reduce manifestarile isterice si comportamentul auto-distructiv in acele cazuri in care comportamentele respective sunt mentinute de anumiti intaritori pozitivi pe care ii castiga individul;

4. Construirea de comportamente alternative adaptate, ce furnizeaza o stimulare similara aceleia oferita de comportamentul auto-mutilant;

Concluzii:

Programele educationale ajuta elevul sa inteleaga ceea ce doresc ceialalti sa-i comunice;

Nu lasati elevul sa preia controlul manipulandu-va – trebuie luata atitudine;

Folositi munca in echipa;

Nu lasati elevul sa aiba acces la intaritori si sa controleze situatia.