Cursuri despre terapia copilului cu autism ,Bistrita

Cursuri despre terapia copilului cu autism

Părinţii şi specialiştii care lucrează cu copiii suferind de autism pot participa în luna iulie la trainningul „Terapii Cognitiv Comportamentale la Copilul cu Tulburări Neuropsihotice”. Cursurile sunt susţinute de formatorii psiholog clinician Iulia Pantzi şi medicul Mioara Cazac, şi sunt realizate cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Organizatorul acestui trainning este Asociaţia Autism Europa Bistriţa (AAEB), care va şi plăti contravaloarea cursurilor pentru un număr de 15 cursanţi: psihologi, psihopedagogi, asistenţi sociali, logopezi, pedagogi de recuperare şi studenţi.
Conform Anei Dragu, preşedintele AAEB, cursanţii vor avea ulterior obligaţia să efectueze un număr de minim 150 de ore de voluntariat în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist, membri ai Asociaţiei.
„La finalul cursului, aceştia vor dobândi cunoştinţe care le vor permite să stabilească o linie bazală a abilităţilor fiecărui copil, să stabilească un curriculum specific în ariile de dezvoltare relevante ţinând cont de vârsta copilului, punctele tari şi slabe ale acestuia”, ne-a precizat Ana Dragu.
Cursul este recunoscut de Colegiul Psihologilor din România şi creditat cu 30 de puncte. Pentru informaţii suplimentare, puteţi contacta membrii Asociaţiei la tel.0751.917.406 sau 0721.662.200 sau e-mail: autism.europa@gmail.com
sursa:rasunetul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: