Cursuri pentru educatori despre integrarea copiilor cu autism in gradinitele de masa

Mai 28, 2009

Cursuri pentru educatori despre integrarea copiilor cu autism in gradinitele de masa

Autor: Cristina LUCACI
Data publicarii: 27/05/2009
„Prezenta unui copil autist nu-i schimba cu nimic pe ceilalti copii, ba, dimpotriva, ii poate ajuta in formarea spiritului de toleranta, ceea ce in mod sigur ii va ajuta in viata”, spune Mihaela Cuzuc.

Educatorii ieseni sint asteptati la sediul ISJ pentru a afla mai multe despre importanta includerii copiilor ce sufera de autism in invatamintul de masa.

Sesiunile de informare sint pregatite de Asociatia „Inca o sansa” in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean si sint sustinute de Mihaela Cuzuc, vicepresedintele asociatiei si mama unui copil cu autism, asist. drd. Andreea Schindler, din cadrul colectivului de Asistenta Sociala de la Facultatea de Filosofie a Universitatii „Al.I. Cuza”, si Coca Vasiliu, inspector scolar de specialitate privind invatamintul special integrat in cadrul ISJ.

„Este necesar ca educatorii sa afle despre importanta includerii copiilor cu autism in invatamintul de masa, ce avantaje au acesti copii. Noi incercam sa-i sensibilizam si sa le spunem ca prezenta unui copil autist nu-i schimba cu nimic pe ceilalti copii, ba, dimpotriva, ii poate ajuta in formarea spiritului de toleranta, ce in mod sigur ii va ajuta mai tirziu, in viata”, a declarat Mihaela Cuzuc.

Cursurile dureaza doua ore si jumatate, timp in care are loc o informare despre problematica autismului, cum se manifesta aceasta afectiune, care sint semnele si ce terapii pot fi urmate. Educatorii vor urmari apoi un film despre cazul unui copil cu autism integrat in invatamint si traseul pe care l-a urmat, respectiv in ce mod l-a ajutat pe copil integrarea intr-o gradinita. La sfirsit, educatorii pot adresa intrebari si sint invitati la discutii pe aceasta tema.

Primele cursuri au avut loc deja miercurea trecuta, in doua sesiuni, de la 9 la 11 si de la 13 la 15. Urmatoarele vor avea loc pe 27 mai si apoi pe 3 iunie. „A fost foarte interesant. Educatorii au vorbit despre neajunsurile lor si chiar de presiunile parintilor cu copii tipici. Educatorii n-au pregatire de specialitate si e greu cind te afli in fata unor astfel de copii. Circula tot felul de mituri despre autism, noi am incercat sa prezentam ceva realist”, a declarat Mihaela Cuzuc.
sursa:


Persoanele cu handicap, excluse de pe piaţa muncii

Mai 27, 2009

Persoanele cu handicap, excluse de pe piaţa muncii
Autor: Alexandra Nica
sursa:adevarul.ro

Mentalitatea învechită constituie principala barieră de care se lovesc persoanele cu dizabilităţi atunci când caută un loc de muncă. Pentru a nu face investiţii suplimentare, angajatorii români preferă să nu încadreze persoane cu handicap. Numai 25.000 dintre cele 600.000 de persoane cu handicap din România au un loc de muncă.

Workability Europe şi Shaw Trust, două dintre cele mai cunoscute fundaţii europene de integrare pe piaţa muncii, au venit în România pentru a discuta despre accesul egal al tuturor persoanelor la un loc de muncă. Împreună cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), au evidenţiat provocările economice ale momentului, modul în care afectează acestea serviciile de integrare şi disfuncţiile legislative cu care persoanele cu handicap se confruntă.

Departe de standardele UE

Robin Barnett, Ambasadorul Marii Britanii în România, a constatat şi el, din propria experienţă în Bucureşti că suntem încă departe de standardele UE: „Situaţia nu este deloc îmbucurătoare. Într-adevăr s-au mai făcut câteva progrese faţă de anii trecuţi, dar mai este mult de lucru. Mă uit în fiecare zi în Bucureşti cât este de greu pentru oameni să parcheze, chiar şi pentru cei mai experimentaţi. V-aţi gândit cei cu dizabilităţi cum se descurcă? În plus, trebuie să facem ceva pentru ca ei să fie integraţi pe piaţa muncii”.

„Se fură şi scaunul cu rotile”

Persoanele cu dizabilităţi reprezintă a şasea parte din totalul persoanelor cu vârstă de muncă , şomajul în cazul lor fiind dublu faţă de celălalte categorii. În România, participarea lor pe piaţa muncii este foarte scăzută: „Ministerul Muncii îşi propune să ia măsuri de integrare a acestor persoane prin programe de tip «a doua şansă».

Astfel, au fost înfiinţate opt centre regionale pentru consiliere în carieră”, a explicat Dumitru Cornoiu, secretar de stat al Ministerului Muncii. Mentalitatea din România este însă bariera de care se izbesc zilnic cele aproximativ 600.000 de persoane cu dizabilităţi. „Am început să facem traininguri printre firmele care angajează personal, cu angajatorii dar şi cu angajaţii.

Ei trebuie să conştientizeze că şi persoanele cu handicap au dreptul la muncă şi că pot să o facă destul de bine. Vrem să înlăturăm lipsa de respect şi să îi ajutăm prin creşterea calităţii de viaţă. Ca exemplu de lipsă de respect, ştiu o persoană care şi-a lăsat scaunul cu rotile pe hol, în faţa apartamentului şi a rămas fără el.” Povesteşte Cristian Ispas, director la Fundaţia Motivation.

Angajatorii nu îi doresc

În ceea ce priveşte angajatorii, Doina Dreţcanu, Preşedinte ANPH, consideră că aceştia nu conştientizează calitatea muncii pe care ei o pot dovedi în diferite joburi: „O persoană cu dizabilitate poate fi uneori mai loială şi profesionistă decât restul angajaţilor, ei se luptă mai mult pentru a obţine un loc de muncă şi apoi pentru a-l menţine.

Angajatorii se sperie să dea locurile de muncă unor persoane cu handicap, se gândesc mai mult la profit şi nu vor să facă investiţii. Această legătură angajat-angajator trebuie ajutată să se dezvolte armonios. Noi avem un plan de acţiune şi vrem să creem locuri de muncă dar nu depinde numai de noi, piaţa angajării evoluează lent.”

25.000 de persoane cu dizabilităţi sunt angajate

Vrem să înfiinţăm centre pilot la nivelul ţării, 20 de centre pentru consilierea şi formarea acestor persoane dar şi a celor care să se ocupe de angajaţi. Un astfel de centru funcţionează la Oradea. Numărul angajaţilor cu dizabilităţi este de aproximativ 25.000, există circa 300 de unităţi protejate în ţară şi în ele lucrează 1.100 de persoane cu handicap. Dar cu restul ce facem?” adaugă Doina Dreţcanu.

Muncă de convingere şi conştientizare trebuie dusă şi cu instituţiile publice, centrale care neglijează principalele nevoie ale acestei categorii defavorizate: „ Trebuie să desfăşurăm o campanie de atenţionare a prefecturilor, la alegeri vrem să le dăm şi lor posibilitatea de a vota, multe instituţii nu au rampe. Pentru transportul în comun, o reală şi actuală problemă, am trimis adrese de solicitare către primăriile şi Consiliile locale din ţară să caute o soluţie, în fiecare judeţ trebuie să existe transport în comun cu platformă. În SUA de exemplu, dotarea cu 50 de rampe nu a costat mai mult de 500 de dolari, deci se poate. E nevoie de atitudine. ”, conchide preşedintele ANPH


Depistarea la timp a afecţiunii şi terapiile comportamentale sunt paşi esenţiali către normalitate.Se estimează că un copil din 166 dezvoltă această afecţiune anual. Costul lunar al tratamentului poate depăşi 4.000 de lei.

Mai 23, 2009

Depistarea la timp a afecţiunii şi terapiile comportamentale sunt paşi esenţiali către normalitate.Se estimează că un copil din 166 dezvoltă această afecţiune anual. Costul lunar al tratamentului poate depăşi 4.000 de lei.
(+) Click pentru a mări
Copilul autist se poate recupera în minimum doi ani de zile doar cu ajutorul unui specialist.Un copil cu autism poate avea şansa unei vieţi normale dacă boala este diagnosticată înainte de a împlini vârsta de trei ani, iar recuperarea se face cu ajutorul terapiilor comportamentale (ABA) şi al altor forme de tratament (logopedie, kinetoterapie, homeopatie).

Dintre toate, ABA s-a dovedit cea mai eficientă, spun specialiştii. Aceasta constă în realizarea unor sarcini de către copil sub supraveghere specializată, pentru care este şi recompensat.

Se fac minimum doi ani de terapie

În ceea ce priveşte diagnosticarea, medicul de familie are un rol deosebit de important, deoarece este primul care poate observa simptomele şi poate direcţiona copilul către un psihiatru.

„Dacă medicul de familie îşi dă seama că un copil este suspect de autism, atunci şansele de recuperare cresc.Acesta îl va îndruma către un psihiatru, singurul în măsură să confirme sau să infirme diagnosticul“, spune psihologul Paul Moroşanu de la Centrul Medical Napocensis, coordonator de programe de terapie comportamentală. Din momentul în care un copil este diagnosticat cu autism, părinţii au la dispoziţie trei opţiuni.

Pe de o parte, îşi pot înscrie micuţul la o grădiniţă cu program special. Însă personalul nu este specializat în autism şi există riscul să nu se obţină nicio îmbunătăţire a stării de sănătate a copilului. Pe de altă parte, aceştia pot apela la persoane specializate, care fac terapie comportamentală şi la domiciliu.

„În condiţiile în care nivelul de afectare este sever, copilul poate avea nevoie de doi până la patru tutori, cu care să lucreze minimum 30 de ore pe săptămână. Aceştia, la rândul lor, au un coordonator, care, frecvent, verifică progresele făcute“, mai spune psihologul Paul Moroşanu.

În general, se impun doi ani de terapie pentru ca un copil să ajungă la nivelul la care să poată merge la o grădiniţă cu program normal. În România, majoritatea tutorilor sunt studenţi. Pentru salariul unui tutore, un părinte scoate din buzunarul propriu, în fiecare lună, în jur de şase milioane de lei, iar pentru serviciile coordonatorului, minimum 25 de lei pe oră.

De asemenea, o altă variantă o reprezintă centrele specializate. În Bucureşti, există două centre („Horia Moţoi“ şi „Sf. Mihail“) unde se aplică terapia ABA. Şi în acest caz, costurile sunt suportate şi de părinţi. Specialiştii spun că intervenţia la domiciliu are mai multe avantaje decât cea dintr-un centru. Copilul se află într-un mediu cunoscut, iar familia poate fi implicată direct în recuperarea lui.

Se manifestă prin stereotipuri gestuale

„Autismul reprezintă o repliere asupra lumii interioare a subiectului, care refuză contactul cu exteriorul“, explică psihoterapeutul Rodica Obancea.

Tulburările apar în primii doi ani de viaţă şi se manifestă prin izolare (este indiferent faţă de persoanele şi de obiectele care îl înconjoară), stereotipuri gestuale (repetă anumite gesturi fără încetare, precum balansare ritmică înainte şi înapoi, mers mecanic pe vârful picioarelor, mişcare a degetelor în faţa ochilor), probleme de limbaj (fie nu articulează niciun cuvânt, fie repetă în ecou fraze) şi prin incapacitate de a utiliza pronumele personale.
sursa:www.adevarul.ro


Experti in e-health din Marea Britanie si Germania vin la Bucuresti in cadrul celei de-a 4-a editii a E-health 2009

Mai 23, 2009

Dr. Gottfried Dietzel, Membru al Consiliului de Conducere al German Association for Health Telematics si Glyn Hayes, Presedinte, Council for Health Informatics Professions, Marea Britanie se alatura expertilor care au confirmat prezenta la cea de-a 4-a editie a E-health 2009.

Dr. Gottfried Dietzel, expert e-health la nivel European, a coordonat Grupul Autoritatatilor de Sanatate al EHTEL (European Health Telematics Association). Mai mult decat atat, Dietzel a facut parte din conducerea G8 a Global Healthcare Applications Project. Este recunoscut drept “parintele noului card de sanatate din Germania”.

Dr Glyn Hayes,,practician e-health, a conceput primul salon de consultatii computerizat din Marea Britanie si a condus mai multe centre de e-health printre care si Primary Care Working Group al IMIA (International Medical Informatics Association). A dezvoltat si implementat numeroase produse IT dedicate eficientizatii ingrijirii pacientilor.
“Este o onoare pentru mine sa iau parte la o reuniune atat de importanta pentru Romania. Pot spune din propria-mi experienta ca informatizarea sistemului de sanatate are o pondere extraordinara atat pentru management, dar mai ales pentru pacienti”, a declarat Hayes.

Intr-un moment in care guvernele se focuseaza pe schimbarile economice care au loc la nivel international, sistemul de sanatate din Romania are nevoie de toata atentia. Tarus Media si British Medical Journal Romania ofera platforma de discutii necesara accesului la informatii cheie si la solutii relevante.

Experti din Austria, Belgia, Marea Britanie, Germania, Ungaria si Romania, directori de spitale, clinici private, medici, farmacisti, reprezentanti ai celor mai importante businessuri din Romania vor participa activ la dezbaterile privind modalitatile de implementare a sistemelor de E-Health, din perspectiva propriilor nevoi.

Accesati site-ul E-Health Tarus Media pentru mai multe detalii!


Cursuri despre terapia copilului cu autism ,Bistrita

Mai 9, 2009

Cursuri despre terapia copilului cu autism

Părinţii şi specialiştii care lucrează cu copiii suferind de autism pot participa în luna iulie la trainningul „Terapii Cognitiv Comportamentale la Copilul cu Tulburări Neuropsihotice”. Cursurile sunt susţinute de formatorii psiholog clinician Iulia Pantzi şi medicul Mioara Cazac, şi sunt realizate cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Organizatorul acestui trainning este Asociaţia Autism Europa Bistriţa (AAEB), care va şi plăti contravaloarea cursurilor pentru un număr de 15 cursanţi: psihologi, psihopedagogi, asistenţi sociali, logopezi, pedagogi de recuperare şi studenţi.
Conform Anei Dragu, preşedintele AAEB, cursanţii vor avea ulterior obligaţia să efectueze un număr de minim 150 de ore de voluntariat în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist, membri ai Asociaţiei.
„La finalul cursului, aceştia vor dobândi cunoştinţe care le vor permite să stabilească o linie bazală a abilităţilor fiecărui copil, să stabilească un curriculum specific în ariile de dezvoltare relevante ţinând cont de vârsta copilului, punctele tari şi slabe ale acestuia”, ne-a precizat Ana Dragu.
Cursul este recunoscut de Colegiul Psihologilor din România şi creditat cu 30 de puncte. Pentru informaţii suplimentare, puteţi contacta membrii Asociaţiei la tel.0751.917.406 sau 0721.662.200 sau e-mail: autism.europa@gmail.com
sursa:rasunetul


Training Picture Exchange Communication System (PECS)

Mai 9, 2009

Training Picture Exchange Communication System (PECS)

*Acesta nu este un curs acreditat de Colegiul Psihologilor pentru formare de baza sau continua, si nu se primesc credite de formare continua.

Fundatia Inimi Deschise si Pyramid Educational Consultants Inc. organizeaza primul training certificat oficial in PECS (Picture Exchange Communication System/ Sistemul de Comunicare prin Schimbul de Pictograme).

Trainigul va fi sustinut in Bucuresti, in 14 si 15 Mai de catre Michela Figini-Myers.

Fundatia inimi Deschise este implicată încă din anul 2000 în asistarea copiilor şi tinerilor cu nevoi speciale.

Principalele proiecte derulate în acest scop sunt:

– programe de intervenţie (ce folosesc metodele ABA şi PECS ) în recuperarea autismului, desfăşurate în două instituţii de recuperare a copiilor cu dizabilităţi neuro-psihice din Bucureşti. Au fost implementate 3 clase de intervenţie PECS ce servesc unui număr de peste 20 de copii şi adolescenti;

-traininguri şi seminarii cu participarea unor profesori universitari din SUA, certificaţi ca formatori în metodele de intervenţie ABA, PECS, TEACCH. Dintre temele prezentate, menţionăm: integrarea senzorială; diagnosticul tulburărilor de spectru autist; intervenţia specifică pentru recuperarea copilului diagnosticat cu autism; terapie ocupatională;

– consultanţă în metode şi programe de intervenţie destinate recuperării copilului diagnosticat cu autism sau alte tulburări neuro-psihice.

Pyramid Educational Consultants Inc. a fost înfiinţată în 1992 de Andrew Bondy, Ph.D. şi Lori Frost, MS, CCC/SLP. Pyramid este foarte cunoscută pentru oferirea de servicii de training şi consultanţă profesională în recuperarea persoanelor cu autism şi alte dizabilităţi. Pyramid este cea care a creat PECS-ul, un sistem dinamic alternativ ce se focalizează pe iniţierea comunicării şi nu pe învăţarea unor răspunsuri controlate.

(PECS) – Sistemul de Comunicare prin Schimbul de Pictograme – este un program de intervenţie ce urmăreşte predarea rapidă a abilităţilor de comunicare în context social, mulţi dintre utilizatori dezvoltând cu success limbajul.

PECS Basic Training este primul training oferit în România cu o certificare oficială. Trainingul va fi susţinut de Michela Figini-Myers, profesor experimentat în Educatie specială, acreditat BCABA din 2004.

Continutul Trainingului

PECS Basic Training este un training intensiv, cu o durată de 2 zile, conceput pentru a preda participanţilor implementarea adecvată a PECS.

În cadrul trainingului vor fi prezentate viziunea Organizaţiei Pyramid asupra educaţiei şi componentele cheie cu ajutorul cărora pot fi create medii educaţionale eficiente.

Vor fi discutate principalele programe de training al comunicării utilizate până în prezent, precum şi crearea de oportunităţi pentru stimularea comunicării.

Obiectivele trainingului:

– Întelegerea functionalităţii PECS-ului în recuperarea copiilor cu autism sau cu alte dizabilităţi ce limitează dezvoltarea comunicării;

– Achiziţionarea abilităţilor necesare implementării eficiente a celor 6 faze PECS.

Ce veţi învăţa:

– Componentele cheie în construirea unor medii educaţionale eficiente;

– Strategii pentru crearea unor multiple oportunităţi de comunicare;

– Relaţia dintre PECS şi celelalte programe de intervenţie;

– Cum să implementaţi toate cele 6 faze PECS folosind o orientare analitică asupra comportamentelor;

– Criteriile de tranziţie de la PECS la alte modalităţi de comunicare.

La finalul trainingului, participantii vor primi certificate oferite de Pyramid Educational Consultants Inc.

Acest training nu est avizat de Colegiul Psihologilor din Romania si nu se obtin puncte.

Programul trainingului:

14 – 15 Mai 2009, orele 8:00-16:00

Înregistrarea participanţilor va începe la ora 7:30

Trainingul se adresează:

– Logopezilor;

– Psihologilor;

– Asistenţilor sociali;

– Educatorilor;

– Părinţilor;

– Studenţilor;

– Altor categorii de specialişti.

Taxa de participare: 750 RON

Taxa de participare include: participarea la training, suportul de curs, certificat de participare, prânz şi cafea în ambele zile.

Taxa de participare nu include manualul „The Second Edition PECS Training Manual” (preţ: $69.00).

Traducerea din limba engleză va fi simultană, de aceea vă rugăm să comunicaţi necesitatea utilizării echipamentului specific.

Înscriere şi detalii:

Numărul de locuri este limitat la 40 de participanţi, înscrierea şi achitarea taxei se realizează până la data de 30.04.2009.

Pentru detalii, accesaţi: http://www.inimideschise.ro ; http://www.pecs.com

Pentru înscriere, trimiteţi e-mail la: contact@inimideschise.ro.Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.

Persoana de contact: Daniela Antonie tel. 0730 944 688

Taxa de participare se va plăti în contul deschis pe numele:

FUNDAŢIA INIMI DESCHISE

Nr. Cont: RO68BUCU18 2730782511RO01

Banca: Alpha Bank Sucursala Obregia

Cod fiscal: 13816036

Reprezentand: Cotizatie participare curs

Vă rugăm să confirmaţi plata taxei prin transmiterea unei copii a ordinului de plată la fax 021.332.37.90


Cursuri Autism & Sindrom Down (Iasi, Brasov, Buzau)

Mai 9, 2009

Cursuri Autism & Sindrom Down (Iasi, Brasov, Buzau)

Cursurile sunt acreditate de Ministerul Educatiei

Nu se vor obtine credite acordate de Colegiul psihologilor.

In lunile mai – iunie va incepe in Iasi, Brasov si Buzau cursul romano-olandez „Autismul si Sindromul Down – tehnici moderne de interventie”.

Cursurile sunt desfasurate sub egida Ministerului Educatiei, vor avea stampila Ministerului Educatiei, si se vor desfasura in :

– Iasi (mai) in cadrul Fundatiei Filocalia, str. Smardan nr. 13 si vor fi sustinute de dl. Tudor Mitasov .

– Brasov (iunie) – grupa a IV – a

– Buzau (iunie) in cadrul Centrului Scolar pentru Educatie Incluziva Buzau, str. Horticolei nr. 56

– durata – 9 luni;

– frecventa – doua zile consecutiv / luna, in week-end; 5 ore / sambata, 5 ore / duminica;

– orele de desfasurare: 9-14.

– in fiecare zi de curs vor fi 2 prezentari video;

– scopul cursului: insusirea si dezvoltarea de catre participanti a tehnicilor si metodelor practice de lucru cu copilul autist;

– tehnicile prezentate sunt cele consacrate in Olanda, Suedia, SUA, Australia (TEEACH, ABA, PECS, Small Steps, Give me five)

– parteneri: – Centrul Medical Pedagogic- Olanda, Universitatea Mc. Guire – Australia ,

– metode psihoterapeutice de interventie TEACCH, Small Steps, Preterapia, ABA ,

– demonstratii practice cu copii cu autism,

– pot participa la curs psihologi, psihopedagogi, logopezi, asistenti sociali, parinti ai copiilor cu autism, studenti,

– toate materialele video in limba engleza si olandeza sunt subtitrate in limba romana,

– cursul este teoretico-practic,

– gr tinta: psihologi, studenti, psiho-pedagogi, logopezi, profesori de sprijin, educatori, invatatori, profesori, parinti ( e recomandat sa participe ambii parinti, dar va plati numai unul);

– obiectivul cursului este acela de a oferi tuturor participantilor tehnicile si metodele practice de interventie asupra oricarei persoane cu autism, indiferent de particularitatile specifice ale acesteia;

– diplomele sunt recunoscute international;

– lector: Tudor Mitasov – formare de lungă durată în intervenţia specifică asupra copiilor cu autism cu specialisti olandezi si suedezi; experienţă terapeutica: 10 ani; în cursurile realizate până în prezent s-au specializat peste 700 de specialişti; fondator al primului Centru de zi din Moldova destinat copiilor cu autism; autor, alaturi de specialisti olandezi, a unor carti practice de interventie in autism .

– mentionam o parte din institutiile din tara in care s-au desfasurat cursurile si in cadrul carora s-au deschis clase sau grupe de autism ori sunt asistati copii cu autism:

– Fundatia Betania Bacau – 2 grupe

– Directia de Asistenta Sociala Brasov

– Centrul Scolar pentru Educatie Inclusiva Targu Jiu

– Centrul Scolar Beethoven – Craiova

– Centrul de zi Micul Print – Brasov

– Scoala Speciala Babeni – Ramnicu Valcea

– Centrul de zi Sancta Maria – Piatra Neamt

– Fundatia Univers Plus – Piatra Neamt

– Directia pentru Protectia Drepturilor Copilului Piatra Neamt

– Scoala Speciala Valea Mare – Pitesti

– Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva Dumitru Ciumageanu – Timisoara

– Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva Paul Popescu Neveanu – Timisoara

– Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva Alexandru Rosca – Piatra Neamt

Tematicile cursului

– dezvoltarea capacitatii de comunicare;

– comunicarea totala;

– dezvoltarea autonomiei la toaleta;-

– dezvoltarea autonomiei la masa;

– dezvoltarea autonomiei la imbracat-dezbracat;

– crearea identitatii si structurarea spatiului de viata;

– dezvoltarea independentei;

– dezvoltarea capacitatii de integrare sociala;

– dezvoltarea capacitatii cognitive;

– ameliorarea stereotipiilor si a comportamentului deviant;

– perioada adolescentei;

– tehnici de control a sexualitatii;

– metode practice utilizate in activitatea de preventie a abuzului sexual in cazul copiilor cu autism, P.D.D., sindrom Asperger.

– principii pedagogice;

– dezvoltarea autonomiei la masa;

– dezvoltarea autonomiei la toaleta;

– activitati fizice;

– colaborarea dintre parinti si institutiile de asistentã;

– diagnostic diferential;

– instrumente de diagnostic si evaluare;

– etiologie;

– semne observate la persoanele de ingrijire intr-o institutie ce prezinta riscul de a oferi ingrijire neadecvata;

– semne si simptome observate la persoanele de ingrijire cu risc de a realiza un program neadecvat – nestimulativ;

– nisa de habitat cu risc de a exista ingrijire inadecvata;

– realizarea programelor prin pictograme;

– prognostic;

In cadrul cursului se vor putea achizitiona pictograme, carti de specialitate in care sunt descrise metode practice de interventie scrise de lector impreuna cu specialisti olandezi in domeniu cat si carti scrise exclusiv de autori olandezi etc.

Pentru orice alte detalii si pentru inscrieri :

– Iasi: 0332.456.761; 0770.341.542; 0765.544.944 ( pentru Iasi inscrierile se fac incepand cu data de 27 aprilie );

– Brasov 0721.786.252; 0749.975.103;

– Buzau: 0742.277.710.