Cercetarile medicale au pus accentul pe urmatoarele elemente:
originile posibile ale autismului
cauze patologice
cauze organice
cauze biochimice
cauze imunologice
cauze neurologice;
procentajul semnificativ al copiilor;
tratamentul medical.
Cu toate ca s-au obţinut o serie de rezultate, nici o cauza obiectivă nu a putut fi determinata pana in prezent, cum ar fi existenta la copiii autisti a unei gene X fragile sau probe ale unei disfuncţii neurologice.
Totusi, unele rezultate au fost obtinute constant:
deficiente imunologice cu urme crescute ale neuromediatorului ;
o legatura intre stresul matern anormal din timpul sarcinii, retardul psihomotor si unele insensibilităti algice (de durere).
Unele cercetari se orienteaza spre o interactiune intre diferite procese care, din cauza unui dereglaj, antreneaza demobilizarea largă a mecanismelor psihice cerebrale sau motorii.
·
DR. TARDJMAN
Descrie autismul ca un profil comportamental asociat cu un profil neuro-anatomic si neuro-clinic. Exista o apropiere de date biologice, psihologice si de mediu. El vorbeste de cauze multifunţionale, generatoare de senzatii incomprehensibile si care nu pot fi stapanite, darorita unei disfuncţii in comportarea semnalelor de mediu, de angoase primitive sau arhaice, care acţioneaza asupra reprezentarilor spaţiale si de imagine a corpului. Aceste angoase ar fi responsabile de trairile de ,,prabusire„, de distrugere si exterminare, de ,,. Copilul incearca sa faca fata acestei situatii printr-o tentativa de stapânire, printr-un sistem senzorio-perceptiv. Aceasta este cauza care duce la aparitia „serotoninei” – ca o „descarcare a tensiunii anxioase„.cadere in adancuri„
PSIHANALIZA ŞI AUTISMUL
Modelul psihanalitic aplicat starilor psihotice ale adultului nu poate explica autismul infantil. Din aceasta cauza, unii autori au elaborat noi concepte:
unul dintre modele considera autismul ca fiind un mod de apărare contra trăirilor terifiante;
alţi autori acorda o mai mare importanta auto-senzorialitaţii si dificultatii de a controla şi stapâni evenimentele senzorialitati ;
altii acorda importanta vieţii stranii sau trairilor corporale si a rezonantei asupra funcţiei pielii;
multi autori pun accentul pe relatia mama – copii ;
altii subliniaza rolul tatălui – in functia sa simbolică si locul imaginarului.
·
BRUNO BETTELHEIM
Autorul a fost inchis intr-un lagar de concentrare, unde a putut observa fenomenele de repliere a prizonierilor, in atitudini catatonice, acestia parand a accepta voluntar situatia lor.
Comparând aceste rezultate cu autismul infantil, ajunge la urmatoarea concluzie: „copilul nu poate face faţa, prin experienţa sa proprie,la o activitate care suferă modificări, datorită aparitiei unor elemenle noi; ca atare el nu poate sa obtină satisfactie pentru nevoile sale, ajungand la o disperare profundă”.
Concluzie:
Este vorba de copiii- victima – victime ale unor grave perturbari afective, determinate de un mediu familial neanimat, atemporal care face din copilul lor ,,o masina”. Prin aceasta, autorul descrie o teorie care culpabilizeaza parintii, considerandu-i pe parintii drept prima cauza a handicapului propriilor copii (perturbare afectiva grava).
·
FRANCES TUSTIN
Ipoteza sa se bazeaza pe faptul ca autismul poate fi explicat prin ,,ruptura copilului de la sanul mamei” (in sens metaforic), copilul fiind considerat ,,o prelungire a corpului mamei”. In felul acesta, dezvoltarea psihica a fost stopata – intr-un stadiu precoce al vietii de trairea maternala, cand ,,copilul avea inca nevoie de a trai iluzia unei contopiri corporale cu mama”. Aceasta iluzie trebuie eliminata progresiv, printr-o pregatire simultana atat a mamei cat si a copilului, iar momentul separarii trebuie realizat treptat. Aceasta ruptura creeaza trairea de ,,discontinuitate corporala”, intre corp si mediu, ,,o ruptura a unei parti din sine insusi”‘.
Copilul prezinta tendinta de a completa propriul sau corp, folosind si manipuland obiecte neanimate, pentru a pastra sentimentul de continuitate minimala.
Plecand de la aceasta ipoteza centrala, autoarea distinge diferite tipuri de autism:
autism normal,
autism primar normal,
autismul secundar,
determinat de ruptura precoce de la sanul mamei ; „Eu-1 nu este diferentiat de Non-Eu (copilul isi construieste o cochilie protectoare, pe care o numim crustacee)” .
Autoarea acorda multa importanta metodelor educative si pedagogice, afirmand ca este important ca parintii, educatorii si terapeutii sa creeze o prezenta, care sa fie resimtita de copil sub forma unei atmosfere de incredere, de caldura si de incurajare. Se pune intrebarea: „ruptura foarte precoce de la sanul maternal nu este mai degraba o consecinta, decat originea autismului?!„.
CUVINTE CHEIE:
ruptura precoce de la sanul mamei;
trairea psihica de ruptura, imaginata de copil ca o ,,gaura neagra”;
construirea de catre copil a unei „ cochilii protectoare „.
unde copilul are un comportament inert si pasiv, legat de o slabiciune fata de sanul maternal;care cuprinde prima perioada de hranire;
·
MARGARET MAHLER
Autoarea descrie stadiile copilariei in urmatoarele perioade:
faza autista,
faza simbolica,
faza de individualizare,
cand copilul incepe progresiv sa devina autonom.in primele luni;in primele saptamani;
Studiul facut pe copiii psihotici a scos la iveala lipsa uneia din aceste faze in evolutia dezvoltarii lor, ce a determinat-o sa ajunga la urmatoarea concluzie: psihoza autista este cauzata de lipsa primei faze de dezvoltare a copilului, care are la baza halucinatia de despartire a mamei, care nu a putut sa devina obiectul de referinta senzoriala. In aceasta situatie, limitele ,,Eu-lui corporal” nu ar putea sa fie percepute ; (faza simbolica dificila poate fi originea unui autism primar sau secundar, daca mama, antrenand o relatie simbolica cu copilul sau, traieste in imprevizibil si frustrare ; aceasta stare va duce copilul la autism).
In psihozele simbolice copilul recunoaste pe mama sa ca fiind diferita fata de el si ezita sa fuzioneze cu ea pentru a nu fi „absorbit de aceasta”; el isi considera mama drept ,,o extensie a corpului sau„, deoarece ,,el insusi nu va fi diferit de obiectul mama„. Deseori, aceste doua categorii se pot combina intre ele.
·
MELANIE KLEIN
Autoarea afirma ca inca de la inceputul existentei sale „viata fantastica a sugarului este dominanta„. Ea descrie doua perioade necesare evolutiei Eu-lui, si anume: perioada de schizofrenie a sugarului si perioada depresiva.
Mecanismele de aparare arhaice contra unei angoase persecutive sunt urmatoarele:
proiectia;
identificarea proiectiva;
refuzul sau respingerea;
idealizarea.
Daca ambianta maternala este neadecvata si daca unele mecanisme intra-psihice nu sunt puse in miscare, sau daca progresul cognitiv este insuficient, atunci va avea loc fixarea patologica – la prima faza precoce de dezvoltare a copilului si consolidarea patologica schizo-paranoida (divizarea obiectului si Eu-lui in bine si rau).
Caracterul dureros al realitatii duce la identificarea proiectiva patologica, care va face realitatea si mai dureroasa si mai persecutiva.
Intr-o psihoza, daca predomina experientele rele asupra celor bune, copilul nu va putea sa abordeze faza depresiva, sa integreze ambivalenta sa si nici sa construiasca o realitate adecvata.
Autoarea pare sa introduca cate ceva din reprezentarea mintala a schizofrenului si din dizarmoniile psihotice ale copilului mare. Din contra, ea nu aduce nici o explicatie autismului.
I. Perioada (pozitia) schizo-paranoida.
Procesele de delimitare si angoasa sunt dominante (angoasa paranoida este angoasa de distrugere a Eu-lui pana la obiectul sau). Astfel, se protejeaza fata de suferinta depresiva prin mecanismele de separare, proiectie, intersectie si identificare proiectiva.
Separarea obiectului si a experientelor copilului in bine si rau organizeaza universul impresiilor emotionale. Aceasta separare are ca scop indepartarea obiectului persecutor; are loc separarea pulsiunilor agresive si libidinoase. Obiectele rele sunt separate de cele bune si proiectate spre spatiul inconjurator; cele bune sunt incorporate in sine. Separarea este o conditie prealabila de integrare ulterioara; treptat se trece la perioada (pozitia) urmatoare.
II. Perioada (pozitia) depresiva.
Binele si obiectul rau sunt percepute ca unul singur, iar mama este o sursa atat a binelui cat si a raului. Sugarul descopera suferinta sa, dependenta extrema fata de mama si gelozia fata de ceilalti. El va ,,proba” suferinta, nelinistea, depresia si va confrunta ambivalenta sa fata de acest ,,obiect total” (mama) prin tendintele sale agresive. Pentru a se proteja de atacurile sale sadice fata de mama, copilul va cauta sa repare, ceea ce va constitui premisele de afectiune fata de altii.
Această etapă bazată pe antagonismul “între dragoste şi ură” este necesară dezvoltării. Dacă perioada depresivă va fi depăşită cu greu, ea poate deveni nucleul unde se vor grefa stările patologice ulterioare.
CUVINTE CHEIE
:
viaţa fantastică a copilului;
perioada schizo-paraniodă şi depresivă;
separarea şi identificarea proiectivă;
angoasa persecutivă şi depresivă.
·
WILFRED BION
„Mama este o fiinţă mulţumită atunci când isi îngrijeşte bine copilul; ea va veghea ca acesta să fie protejat şi bine hrănit şi ii va asigura o bună dezvoltare. Gesturile sale vor reflecta gândurile, grija şi sentimentele pe care le are faţă de copil.”
Autorul descrie funcţiile de mulţumire, de legatură sau de delimitare a mamei. El situează relaţia mamă – sugar, într-o relaţie continuă. Mama supraveghează copilul, observă şi adună emoţiile neorganizate sau trăirile terifiante ale acestuia, pe care le modifică, făcându-le suportabile. Ea le va reda copilului său într-o formă acceptabilă. Copilul „realizează” că mama este bună, dând o formă trăirilor sale haotice, pe care va putea, astfel, să le păstreze într-un spaţiu psihic.
În cadrul psihozelor autiste sau simbolice există un derapaj al acestor procese. Copilul va rămâne afundat în resentimentele sale haotice, este confuz, neputând să realizeze ce-i lipseşte. Trebuie subliniat că, pentru copilul autist este necesară o terapie care să adune toate emoţiile primitive, neorganizate şi neelaborate, pe care să le redea ulterior sub o formă asimilabilă. În felul acesta, copilul va putea să acţioneze pe cont propriu, să realizeze un spaţiu psihic personal şi să-şi organizeze viaţa emoţională.
·
GENEVIEVE HAAG
Autoarea consideră relaţia mamă – copil, ca fiind o legătură psihică; mama este aceea care filtreză primele senzaţii ale copilului, având un rol de paraexcitare (excitare paralelă). Copilul se va forma datorită acestui schimb de senzaţii, percepţii şi emoţii care trec de la mamă la copil. Mama trebuie să se adreseze copilului prin cuvinte care să reprezinte trăiri menite să-l anime.
Autoarea a observat că la copii autişti există o rupere a legăturii psihice între mamă şi copil. Această stare va genera instalarea mecanismelor autiste de supravieţuire. Astfel, copiii ajung să nu-şi mai cunoască sau să nu folosească anumite părţi ale propriului corp.
Autoarea consideră că apare „a doua piele”, ca sistem defensiv, ca o barieră între copil şi cei din jur. Copilul va considera „veşmintele” drept o carapace, o cochilie somatică rigidă, care-i dă posibilitatea să-şi ascundă deficienţele.
CUVINTE CHEIE
filtru şi paraexcitaţia
expunerea în cuvinte a trăirilor copilului
mecanismele autiste de supravieţuire
apare o „a doua piele”.
:
·
ESTHER BICK
Autoarea remarcă lipsa de coeziune psihică şi nepăsarea faţă de diferite părţi ale corpului; ea consideră pielea ca pe un învelis ce adăposteşte o serie de zone interioare, ca un sac ce delimitează un spaţiu în interior. Mama va deveni obiectul de legătură al copilului, care progresiv va interioriza şi apoi va percepe propriul său organism.
E. Bick vorbeşte de acea zisă „piele psihică” care va permite o organizare progresivă a mecanismelor proiective, introective şi de identificare; în felul acesta se va dezvolta propriul psihism al copilului.
În această situaţie, integrarea nu este posibilă şi se instalează comportamentul patologic, identificarea proiectivă morbidă şi identificarea adezivă. Copilul se lipeşte de altă persoană şi foloseşte corpul acesteia ca pe „o prelungire a propriului său corp”; această persoană nu este recunoscută în existenţa sa proprie.
Uneori, copilul îşi construieşte o carapace denumită „a doua piele musculară”. El se înveleşte cu această „piele musculară”, înlocuind dependenţe obiectului printr-o pseudoindependenţă.
CUVINTE CHEIE:
absenţa coeziunii psihice (mamă – făt);
„pielea psihică”;
„a doua piele musculară”;
Identificarea adezivă;
Identificarea proiectivă;
Identificarea introectivă.
·
DONALD MELTZER
Se referă la teoriile autoarei E. Bick şi descrie autismul ca pe o dezorganizare a senzaţiilor; Eu-l este dezmembrat, nu există nici o posibilitate de coerenţă, iar diferitele capacităţi perceptive sunt separate unele de altele. Astfel se realizează o disociere a senzaţiilor, o multitudine de evenimente senzoriale suprapuse, necoordonate şi neinteligibile.
Există un vid psihic, fără nici o posibilitate de discriminare a trăirilor interne şi externe.
În articolul său, autorul vorbeşte de un organism „neexpus la toate vânturile senzoriale şi emoţionale”: universul relaţional al autiştilor este caracterizat prin absenţa spaţiului psihic şi corporal,care sunt de neseparat şi care percep universul într-o manieră bidimensională. Acest univers este perceput fără profunzime şi fără diferenţiere între afară şi înăuntru.
În continuare, autorul vorbeşte de lipsa de coeziune a facultăţilor mentale şi lipsa ataşamentului faţă de evenimentele unisenzoriale.
Stereotipiile sunt manevre defensive de izolare, ca o necesitate de a controla obiectele într-o manieră repetitivă, în scopul de a fi percepute. Copilul va intra în crize de angoasă atunci când posibilităţile de reechilibrare devin imposibile.
CUVINTE CHEIE:
lipsa de coeziune a facultăţilor mentale;
lipsa de ataşament faţă de evenimentele unisenzoriale.
·
DIDIER ANZIEU
El descrie functia psihică de dezvoltare cu ajutorul funcţiei corporale. Este vorba de un Eu-corporal, prin care toate funcţiile psihice se vor desfăşura.
Mama este „prima piele a copilului”. Autorul descrie „Eu-l – piele”, pe care îl consideră ca pe un înveliş protector şi securizant de la care Eu-l va putea să înceapă, puţin câte puţin să se constituie, să se organizeze şi să se structureze. Aceasta oferă psihismului, conştiinţa învelişului nostru corporal, care ne va permite să ne ancorăm şi să trăim în lume.
Autorul consideră Eu-l corporal ca precursorul sentimentului identităţii de sine şi de sensul realităţii; el recunoaşte interacţiunea mamă – sugar ca pe un dublu feed-back (dublă informare), ca pe o piele comună pentru copil şi mamă, ca pe o etapă prealabilă în procesul de recunoaştere a pielei proprii şi a propriului Eu. Relaţia primordială a mamei este recunoscută ca o condiţie prealabilă în recunoaşterea de sine.
Pielea
menţinerea psihismului;
ocrotirea psihismului
para-excitaţia;
inter-senzorialitatea;
funcţia de susţinere a relaţiilor sexuale;
înscrierea în urmelor senzoriale.
Autorul consideră pielea ca pe un manuscris original care păstrează urme de ştersături ale unei scrieri originale.
În psihoze există o perturbare gravă a diverselor funcţii ale Eu-lui-piele. Copilul nu poate să verifice sentimentul de continuitate care să-i permită a diferenţia senzaţiile ce i-au lăsat urme pe propriul creier. El nu a putut să perceapă un înveliş corporal complet pentru a putea trăi în lumea care-l înconjoară. Este vorba de o apărare la nivelul Eu-lui-piele care nu a putut să devină un postament puternic pentru a procura o bună relaţionare cu obiectele. Manuscrisul originar nu a putut să înregistreze decât urme abia vizibile. Autorul descrie apariţia unei antifuncţii numită distrucţia pielei.
El descrie o altă formă de autism în care copilul este depăşit de angoasă, având loc o mare permeabilitate senzorială, pielea ne-mai-putând să asigure funcţia filtru şi de modelare al stimulilor. Manuscrisul originar va fi plin de semne, care însă nu pot fi înţelese. Este vorba de o funcţie toxică a Eu-lui-piele, care devine o tunică otrăvită, sufocantă şi dezagreabilă.
CUVINTE CHEIE:
interacţiunea mamă – sugar;
dublul feed-back;
apariţia Eu-lui-piele;
funcţiile pielii;
manuscrisul originar.
Eu-l corporal inglobează investiţia libidinală şi devine un înveliş de excitatie sexuală globală; pentru a forma reprezentările la copil, oferind acestuia senzaţii-afecte uşor de integrat;
·
D.W. WINNICCOTT
Originea psihozelor infantile este căutată în eşecul relaţiei de adaptare între mamă şi copil. Copilul reprezintă stadiul primar al ne-integrării şi el nu poate exista fără îngrijirile mamei. Este nevoie şi de condiţiile optime de mediu care să favorizeze dezvoltarea armonioasă a copilului. Mama trebuie să fie suficient de bună, pentru a menţine o existenţă continuă copilului pe toată durata fazei de dependenţă absolută a acestuia faţă de mamă. Îngrijirile acordate de mamă vor ajuta la structurarea Eu-lui copilului. Sentimentul continuu al existenţei nu trebuie să fie întrerupt de nelinişti exterioare, cum ar fi, de exemplu, agresiunile.
Îngrijirile mamei permit copilului să se diferenţieze progresiv, trecând prin faza de dependenţă relativă, care va fi urmată de faza de evoluţie spre dependenţă absolută. Începând cu această ultimă fază de dependenţă absolută, copilul va descoperi progresiv realitatea exterioară, fiind în măsură să o înţeleagă. Psihoza infantilă este rezultatul anulării acestor cuceriri din cauza reacţiilor de apărare faţă de mediu.
Sugaru
l este o fiinţă imatură, tot timpul aflată în faţa unei angoase pe care nu o cunoaşte; el este fragil şi dependent de mediu. Angoasele distructive nu provin din fantasmele sale, dar sunt legate de lipsa de dezvoltare. Dacă mediul este nefavorabil, are loc un şoc interior, o stare de confuzie şi o lipsă de integrare, oarecum şi neputinţa de a avea relaţii cu propriul corp.
Autorul descrie depresia psihotică ca pe o discontinuitate şi o ruptură cu suprafaţa corporală, când relaţia cu obiectul nu mai este posibilă. Copilul nu va mai avea acces la existenţa fiinţei sale şi nu va mai putea diferenţia exteriorul de interior.
Autorul vorbeşte de un stadiu al „oglinzii”. Mama care-l priveşte şi se ocupă de copil exprimă, prin mimică şi calitatea îngrijirilor acordate, imaginea dorinţelor sale. În acest stadiu, copilul poate capta acest portret în el însuşi şi pentru a-l păstra în vederea construirii propriul Eu; imaginea mamei este precursoarea oglinzii în dezvoltarea emoţională a omului.
Autismul este o încercare de supravieţuire în faţa unei anarhii şi a unui haos interior, care depăşesc modul de apărare contra senzaţiilor angoasante. Nu este vorba de o oprire într-un stadiu primar, ci de o organizare deviantă şi specifică. Mama susţine copilul asigurând o funcţie de suport pe lângă Eu, pe care îl protejează de angoase. Copilul va căpăta încredere, va putea să se integreze, iar personalitatea sa va gasi un fundament sigur.
Prin îngrijirile sale, mama va face copilul să simtă o legătură solidă intre Eu-l şi corpul său. Maniera de a ţine copilul are un rol important în capacitatea de acceptare şi de integrare corporală. În acest fel, se permite interiorizarea schemei şi imaginii corporale. Îngrijirile mamei favorizează tendinţa înnascută a copilului de a accepta limita produsă de piele, această barieră care separă Eu-l de non-Eu.
Adaptarea mamei la nevoile copilului crează acestuia iluzia că există o realitate exterioară care corespunde propriei sale capacităţi de a crea („jocul cu realitatea”). Apăsarea exercitată de un obiect va determina relaţia cu acesta (relaţia subiectului cu obiectul). Este necesar de a oferi Eu-lui cadrul şi timpul de a consolida aceste cuceriri, de a negocia şi de a se întâlni cu realitatea care îl înconjoară.
CUVINTE CHEIE:
mama – suficient de bună;
existenţa neliniştii exterioare;
structura unitară: sugar – îngrijiri maternale;
stadiul de „oglindă”;
autismul – „încercare de supravieţuire”.
·
JACQUES LACAN
Consideră ca drama psihoticului nu constă în lipsa mamei ci în imposibilitatea de a umple această lipsă. Autorul explică psihoza infantilă prin lipsa stadiului de oglindă şi din decăderea din drepturi al numelui de tată. La naşterea sa, „copilul este aruncat într-o lume simbolică şi socială, încărcată de sensuri”. El trăieşte într-o lume în care senzaţiile sale nu sunt încă structurate şi unde imaginarul său se amestecă cu propriile percepţii. Accesul la simboluri nu este posibil decât prin trecerea prin stadiul de oglindă, când se reflectă imaginea corpului unificat; el va putea să recunoască şi să construiască un Eu-imaginar, precursor al Eu-lui definitiv. Acest moment va constitui prima cucerire imaginară a unei identităţi – identificarea primitivă a unei imagini totale a corpului, pe care se vor grefa identificările ulterioare.
Când copilul nu parcuge stadiul de oglindă, rămâne la marginea imaginarului pierdut în fantasma corpului său, fără vreun suport cu alte obiecte; astfel el va deveni psihotic.
Chiar înainte de concepţie, copilul devine rezultatul unor proiecţii paternale, obiectul dorinţei părinţilor. Imaginea copilului se realizează prin fantasmele părinţilor, legate de istoria individuală a cuplului şi de o structură socială diferenţiată. Mama va constitui o oglindă unde se amestecă maniera reală a copilului şi istoria fantastică maternală înscrisă în el. Copilul reprezintă dorinţa imaginară a mamei, care nu este imaginea ei, ci una care se detaşează de corpul şi de existenţa sa reală.
Autistul nu are acces la stadiul de oglindă; Eu-l său corporal nu este separat de cel al mamei. El trăieşte într-un stres nedeterminat, iar trăirile senzoriale şi emoţionale nu pot fi controlate.
Autorul consideră că psihoza este legată de decăderea semnificaţiei de non-tată, adică absenţa inscripţiei de castrare simbolică in inconştient.
Deşi la naştere, este rupt biologic de mamă, el continuă să formeze cu aceasta un „tot”, şi caută să atragă asupra lui toată dorinţa mamei. Se poate spune că sugarul este într-o poziţie de falus maternal. În acestă situaţie, funcţia tatălui este de a rupe copilul din această poziţie. El va proceda la castrarea simbolică, pentru că tatăl reprezintă o lege (interzicerea incestului).
Mama asigură o funcţie de mediere in legea tatălui.
Psihozele corespund unei structuri psihologice, unde procesul de castrare nu a avut loc; copilul rămâne într-o relaţie cu mama, unde tatăl nu-şi mai găseşte locul.
CUVINTE CHEIE:
stadiul de oglindă
fantasma corpului
Eu-l imaginar, precursor al Eu-lui adevărat
decăderea non-tatălui
castrarea asimbolică