anunt workshop iunie Analiza Comportamentala Aplicata

Mai 29, 2008

Analiza Comportamentala Aplicata

Workshop cu experti ABC – Applied Behavior Consultants, California

12-14 iunie 2008, Bucuresti

Din dorinta de a prezenta parintilor copiilor cu autism, specialistilor si reprezentantilor institutiilor publice din domeniu principalele metode de terapie folosite in tratarea tulburarilor din spectrul autismului, AUTISM ROMANIA – Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism, cu sprijinul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti organizeaza in perioada 12-14 iunie 2008 un workshop pe tema terapiei comportamentale ABA, cu invitati din Statele Unite, profesionisti ai companiei Applied Behavior Consultants. Workshop-ul va avea loc in cadrul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Soseaua Panduri nr. 90.

Applied Behavior Consultants, Inc. (www.abcreal.com) a fost creata cu mai bine de 20 de ani in urma in Sacramento, CA pentru a furniza servicii pentru persoanele cu dizabilitati de dezvoltare. In prezent ABC furnizeaza servicii ABA – (Applied Behavioral Analysis) pentru peste 400 de clienti in diverse regiuni ale Californiei si a deschis scoli de formare ABA in Bahrain si China. Totodata, ABC a organizat instruiri ABA in Algeria, Franta, Islanda, Filipine, Rusia, Africa de Sud si acum si in Romania. Scopul ABC este a creste constientizarea principiilor si aplicarii ABA la nivel international.

AUTISM ROMANIA – Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism a fost infiintata in septembrie 2001 de catre un grup de parinti, carora li s-au alaturat si cativa profesionisti si prieteni ai persoanelor cu autism. Misiunea noastra este apararea drepturilor si intereselor persoanelor a caror viata este marcata de autism, cresterea calitatii vietii acestora si promovarea includerii si participarii lor depline la viata comunitatii din care fac parte.

Subiectele de baza ale workshop-ului sunt:

Principiile Teoretice de Analiza Comportamentala Aplicata (ABA)
Caracteristicile care definesc Autismul si ASD (Autism Spectrum Disorder – Tulburarile din Spectrul Autismului)
Istoria autismului, incepand cu Sindromul Kanner, pana la ceea ce astazi este cunoscut drept Tulburari din Spectrul Autismului
Observarea directa a comportamentelor deficitare si a celor in exces, cum definim si masuram comportamentele
Intelegerea conceptuala a componentelor evaluarii comportamentale, incluzand analiza descriptiva si analiza functionala pentru a determina care este tratamentul potrivit pentru copil.
Folosirea corecta si intelegerea fundamentala a terminologiei ABA folosita in domeniul Analizei Comportamentale.
Implementarea practica a metodologiei Discrete Trials (Incercari Diferite) in contextul teoretic al analizei functionale si modelul contingentei compus din trei termeni cheie (antecedent, comportament si consecinta)
Discriminarea in cadrul si dincolo de anumite arii de abilitate
Procedee de Corectare a Erorilor ce se fac in discriminare (un raspuns care contine o singura actiune) si in lectii care contin o succesiune de actiuni (inlantuind o serie de raspunsuri)
Intelegerea conceptuala a sistemului PECS (Picture Exchange Communication System – Sistem de Comunicare prin Schimbare de Poze/Imagini) cu pregatire practica
Intelegerea generala a planului de reducere (un plan non-aversiv) a comportamentelor nepotrivite si a rolului persoanelor care aplica acest plan
Recompensa diferentiala
Ignorare planificata
Redirectie
Abilitatea de observare – a deosebi comportamentele specifice si operationale de comportamentele generale si interpretarea acestora
Analiza sarcinilor si predarea secventelor unei sarcini sau a unei abilitati complexe
Procesul de probare a recompenselor – stabilirea recompenselor preferate
Aplicarea principiilor de recompensa: contingenta, imediata, consistenta si potrivita
Aplicarea proceselor de formare, de diminuare si de indemn/prompting
Invatarea copiilor (atat cei cu capacitate verbala, cat si cei fara) cum sa ceara ceva folosind o metoda potrivita si acceptata in societate
Taxa de participare: 120 lei pentru cele 3 zile de workshop (reducere de 50% pentru studenti si parintii membri ai organizatiei AUTISM ROMANIA).

Plata se poate face in contul RO16 RNCB 0075 0352 1615 0001 BCR sector 4 sau in numerar la intrarea in sala. Plata prin cont va asigura rezervarea locului. Pauzele de cafea si de pranz sunt asigurate de organizatori.

Inscriere: pentru inscriere va rugam sa ne trimiteti datele dvs (nume, ocupatie, telefon, e-mail) si detalii despre asteptarile dvs in ceea ce priveste participarea la workshop pana la data de 9 iunie, pe adresa de e-mail: office@autismromania.ro. In cazul in care ati realizat plata in cont, va rugam sa ne trimiteti in momentul inscrierii si o copie a documentului de plata.

Pentru alte detalii: e-mail office@autismromania.ro sau mobil 0731 816 880 (Liuba Iacoblev) sau 0745 079 129 (Andreea Sorescu).


Ratoiul Mac, Mac, Mac

Mai 29, 2008

Ratoiul Mac, Mac, Mac

Ce se-arata pe la noi
Printre tufe cu trifoi
Are ciocul lataret
Si nu pare prea istet

Refren:
E ratoiul Mac-Mac-Mac
Mare campion pe lac
Are strai de pufulet
La codita este cret.

Are pasul leganat
Si e tare-nfumurat
Mama si ai lui fratiori
Nici nu sunt inotatori.

Refren:


cantece si poezii ,recomandare

Mai 29, 2008

http://www.utilecopii.ro/tv


Nervozitatea bebelusilor

Mai 29, 2008

Bebelusi
Nervozitatea bebelusilor

Pana la varsta de 7 luni, bebelusul are multe motive sa planga, insa cele mai multe sunt de natura fiziologica, precum colicile, foamea, iritatiile, frigul, caldura excesiva, oboseala etc.

Unele dintre ele se vor pastra si dupa varsta de 7 luni, dar in plus vor aparea si cele ce tin strict de afirmarea personalitatii.

Dupa varsta de un an, urmeaza o perioada ceva mai dificila deoarece apare si plansul de frustrare. Este momentul in care incepe sa se manifeste pregnant dorinta de independenta, infranata de tot felul de oprelisti, venite din partea noastra, a parintilor, dar mai ales din faptul ca majoritatea incercarilor sale ii depasesc posibilitatile si se soldeaza cu nereusite. Toate acestea genereaza frustrare si bineinteles ca reactia cea mai la indemana este plansul.

Uneori nu se poate preintampina nici acest plans, nici sentimentul de frustrare. Ii puteti face totusi bebelusului, viata mai usoara, facandu-i mai accesibile obiectele pe care si le doreste.

Copilul insa, asimileaza prin explorare si propria osteneala, altfel nu face progrese in a invata. Eforturile sale, propriile incercari si experiente, il formeaza cu adevarat.

Odata declansat accesul de furie, din cauza neputintei, poate fi temperat fie cu putin ajutor in stradania sa, pentru a-si duce la bun sfarsit incercarea, fie prin distragerea atentiei cu un joc sau o jucarie noua, ce-l va face sa-si uite repede lacrimile.

NU faceti insa totul in locul lui, scutindu-l de efort, caci in timp se va dovedi a nu fi fost un real ajutor.

In jurul varstei de un an, bebelusii incep sa mearga in „patru labe” sau chiar in picioare. Acum, preocuparea cea mai interesanta va fi sa puna mana pe tot felul de lucruri periculoase sau murdare.

Desi este indepartat si certat, bebelusul va reveni dupa cateva clipe. Si tot asa, pana cand se enerveaza parintii, dar mai ales el.

Dulapul cu vase, frigiderul, sertarele, vasul de toaleta, telefonul, telecomanda etc., vor deveni cele mai atractive obiective. Mustrarile vor fi degraba uitate, fiindca nu a atins inca varsta la care poate sa inteleaga, sa discearna si sa retina ca nu are voie sa faca ceva anume.

Dezastrul pe care-l va produce in jur, nu-l percepe nici pe departe ca pe ceva gresit. Pentru bebelus, e doar o forma de explorare. Si pe masura ce avanseaza in varsta, curiozitatea creste, iar experimentele sale devin cu atat mai nefericite pentru adulti..

Si bineinteles ca se enerveaza si plange cand i-a fost luata punga de cornflakes, pe care cu atata placere o imprastia pe covorul proaspat aspirat. In fond, ce poate fi atat de rau in zborul gratios al fulgilor de porumb, fie ei si cu ciocolata?!

Bebelusul independent

Dupa varsta de un an si jumatate, pana spre 3 ani, se manifesta perioada marilor contradictii. Pe de o parte, apare o mare dorinta a copilului de a fi independent, ignorand dominatia adultilor, iar pe de alta, nevoia sa de protectie si sentimentul de siguranta, pe care aceeasi adulti i-l confera.

Aceste doua ipostaze il fac sa fie foarte contrariat si sa izbucneasca in crize de anxietate, normale insa pentru aceasta perioada. Acum copilul incepe sa descopere legatura stransa cu parintii..Ei sunt sprijinul sau, pe ei se bazeaza si va fi fericit sa exploreze lumea inconjuratoare, cata vreme ii are sub ochi. Insa, indata ce nu ii mai vede, intra in panica, se simte parasit, neajutorat, invadat de temeri si neliniste. Cand striga sa fie lasat in pace, cand plange fiindca ramane o clipa singur si crede ca este abandonat.

Parintii trebuie sa aiba o atitudine ingaduitoare pentru ambele extreme si sa inteleaga lupta care se da in sufletul copilului, in aceasta etapa de dezvoltare. Atentia si protectia excesiva, dar si numeroasele interdictii, transforma nevoia sa de independenta intr-o mare criza de furie. Insa cand libertatea ce i se acorda, depaseste posibilitatile sale de a face fata singur unor situatii, acesta incepe sa se nelinisteasca si sa se teama.

Contributia parintilor la nervozitatea bebelusului

Unii bebelusi sunt mai linistiti, altii mai agitati, mai ambitiosi, mai temperamentali. Trebuie actionat tinand cont de personalitatea fiecaruia. Dar dincolo de predispozitia interioara, copiii devin nervosi si din cauza mediului in care traiesc, a unor greseli de ingrijire sau a unor deficiente in comportamentul parintilor.

Cei mai nervosi, devin copiii prea rasfatati, asupra carora atentia familiei se concentraza in exces. Bunicii, in general, sunt foarte sensibili la plansul copiilor si sunt tentati sa le satisfaca toate pretentiile. Ii vor lua in brate imediat ce plang, ii adorm prin leganat si se lasa usor in voia micilor speculanti. In bratele bunicilor, orice mustrare din partea parintilor, isi gaseste alinarea si nicio boacana nu e de neiertat..

Nervozitatea mamei reprezinta inca o sursa de alimentare a nervozitatii bebelusului. De asemenea conflictele dintre parinti, desfasurate in fata copilului, atmosfera din familiile dezorganizate, nu fac decat sa formeze un copil nervos, anxios.

Predispus la nervozitate este si copilul prost hranit, fie subalimentat, fie supraalimentat, dar si acela care nu se odihneste indeajuns.

Formele de manifestare ale furiei si modul in care trebuie tratata starea

La copiii mai ambitiosi, crizele de furie pot imbraca forme violente, cu agitatie extrema, pe care nu o mai pot controla: urlete stridente, tavaleala la pamant, trantitul lucrurilor din jur, izbituri cu picioarele etc.

Atunci cand urla, respiratia i se opreste cateva secunde, timp in care fata ii poate deveni vinetie. Aceasta nu reprezinta inca, un pericol, fiindca intervin reflexele proprii, care-i redau respiratia, dupa care se linisteste. Insa in timp, se poate ajunge uneori, chiar si la pierderea cunostintei.

In momentul in care se produce spasmul hohotului de plans (oprirea respiratiei), e de ajuns sa suflati pe obrazul copilului. Datorita unei reactii reflexe, copilul va inspira imediat, regasindu-si suflul si linistindu-se.

Atentie! Este important ca in timpul crizei, sa supravegheati copilul, impiedicandu-l sa se loveasca sau sa sparga lucrurile din jur, devenind astfel periculoase. Trebuie tratat cu delicatete, fara sa-l pedepsiti sau sa tipati la el, altfel nu veti face decat sa-i inrautatiti starea. Fiti amabila, rabdatoare, iubitoare, adresandu-va cu o voce calda. Prin modul in care actionati, ii sunteti in primul rand, exemplu.

Nu este bine nici sa radeti de el, umilindu-l si imitandu-i tipetele. Dar nici sa cedati, oferindu-i spre compensatie, ceea ce inainte de a incepe sa tipe, i-ati refuzat. Caci asa va descoperi ca tipand, obtine ceea ce vrea, facandu-si in timp, un obicei din asta.

Discutiile care vin cu explicatii si se vor convingatoare si reconciliante, sunt de asemenea inutile, copilul fiind complet coplesit de emotiile sale.

Sfatul specialistului este sa ignorati accesul de furie, verificand totusi daca se afla in siguranta si ca manifestarea nervoasa nu il pune intr-un pericol sau altul. Cea mai buna solutie este sa-i distrageti degraba atentia.

Unii copii nu depasesc usor criza de nervozitate, avand nevoie sa interveniti luandu-i in brate si managaindu-i. Atentie insa ca gestul sa nu fie speculat si transformat in teatru de control. Este varsta la care directia modelarii personalitatilor este foarte importanta.

Dupa trecerea crizei urmeaza relaxarea, copilul renunta la incordare si incapatanare si se lasa mangaiat, luat in brate, leganat, iar tipetele de mai devreme se transforma in suspine, apoi se linisteste.

Prevenirea acceselor de furie

Puteti preveni starea de furie, reducandu-i motivele de frustrare cat mai mult posibil.

Apelati la mai mult tact atunci cand vine vorba de a face un lucru care nu-i place sau atunci cand este oprit sa faca exact ceea ce-i place.

Poate ca uzati de prea multa autoritate, poate ca ii interziceti inutil sau in mod exagerat unele lucruri. Ar trebui sa aveti mai multa permisivitate cu lucrurile care nu il pun neaparat in pericol, ci doar va cauzeaza voua, parintilor, disconfort, precum placerea de a face zgomote stridente, trantitul, bocanitul, murdaritul, balacitul, pana la desenatul peretilor cu mare arta.

Copiii nu o fac, in niciun caz, pentru a va soate pe voi din sarite. Nu insira crema de pantofi prin toata casa pentru a va provoca, ci pentru ca au descoperit ceva ce le face placere.

Evident, nu trebuie lasati sa faca doar ce vor, dar amintiti-va ca nu aveti de-a face cu un monstru teribil, care vrea sa va faca in ciuda, ci cu un copil mic, dornic sa exploreze lumea prin toate mijloacele si care este extrem de vulnerabil la emotii.sursa:
http://www.utilecopii.ro


Analiza functionala a comportamentelor-problema 3

Mai 23, 2008

Comportamente-problema motivate de evenimente-stimul interne

Observarea unui copil invartindu-se si privindu-si insistent propriile degete fara incetare sau a unui adult care periodic isi loveste violent capul poate fi o experienta descumpanitoare. Totusi, un astfel de comportament este similar, in privinta anumitor aspecte, celui manifestat de subiecti sanatosi. Atat copiii cat si adultii normali privesc insistent o fereastra timp indelungat, isi freaca o zona suferinda sau se masturbeaza. Astazi se considera tot mai mult ca o stereotipie sau un comportament de automutilare pot fi mentinute de stimulari senzoriale pe care acestea le ofera subiectului. De exemplu, un copil poate invarti un obiect pentru ca ii place sunetul pe care acesta il produce, poate sa-si zgarie fata pentru ca ii place aceasta senzatie sau sa-si frece ochii pentru ca ii place ceea ce, astfel, reuseste sa “vada”.
Bazandu-se pe aceasta supozitie, o tehnica cunoscuta sub numele de “eliminare senzoriala” (Rincover si Devany, 1982) actioneaza prin inlaturarea sau mascarea consecintelor senzoriale a acestor comportamente-problema (Rincover, 1981). Sa luam, de exemplu, cazul unui copil care isi zgarie fata deoarece aceasta ii ofera o senzatie placuta. Daca este facut sa poarte manusi de cauciuc care il priveaza de aceasta senzatie si el inceteaza sa-si zgarie fata, se produce o eliminare senzoriala.
Eliminarea senzoriala poate fi utilizata pentru stereotipii, comportamente de automutilare sau agresive: cea mai mare parte a aplicarilor acestei tehnici a privit comportamentele de automutilare si stereotipiile.
Rincover (1981) descrie fazele ce trebuie urmate in efectuarea unei interventii de eliminare senzoriala:

1. Initial psihologul trebuie sa decida daca este oportuna utilizarea unei eliminari senzoriale. Cand copilul pare sa obtina placere din comportament prin insasi natura acestuia, decat din consecintele sociale pe care eventual le produce, eliminarea sensoriala poate fi in acest caz o tehnica eficienta.
2. In continuare, psihologul trebuie sa inteleaga care consecinta senzoriala trebuie supusa eliminarii pentru un comportament dat.
Daca copilul, in timp ce roteste o farfurie, pare sa asculte zgomotul, va trebui sa incercam sa eliminam senzatia auditiva respectiva. In schimb, daca copilul se distreaza mai ales cand vede farfuria ce se roteste, trebuie eliminata senzatia vizuala. In unele cazuri pot fi implicate mai multe canale senzoriale.
3. Pasul succesiv consta in inlaturarea sau schimbarea consecintelor senzoriale ale unui comportament.
Daca copilului ii place sunetul farfuriei care se roteste, interventia ar putea consta in acoperirea mesei cu un material care sa nu-i mai permita sa aiba acea senzatie auditiva. Daca copilului ii place sa vada pahare spargandu-se, se pot folosi pahare de plastic. Daca ii place sa miroasa haine murdare, se poate face astfel incat in mediul copilului sa existe numai haine curate. Daca copilului ii place sa se loveasca in cap se poate folosi o casca captusita care sa reduca senzatiile sale.
4. In a patra faza se incearca sa se procedeze de asa maniera incat eliminarea senzoriala sa se produca in orice mediu, cu toate persoanele si in orice moment. De exemplu, este insuficient sa eliminam comportamentul doar la scoala dar nu si acasa sau in alte medii.
5. Pasul final consta in asigurarea ca imbunatatirile obtinute cu ajutorul interventiei sunt mentinute permanent.
Acest obiectiv poate fi atins in diverse moduri: a) facand interventia permanenta; b) inlaturand-o foarte treptat; c) invatand un comportament alternativ adecvat care va mentine schimbarea pozitiva obtinuta;
Au existat numeroase experiente de eliminare senzoriala incoronate de succes. Rincover si Devany (1982) s-au ocupat de doi copii care isi loveau capul si de un al treilea care isi zgaria fata. Interventia, pentru unul dintre copiii care isi lovea capul cu mainile, a constat in folosirea unei casti captusite; pentru cel de-al doilea copil interventia a presupus acoperirea podelei si a peretilor cu un cauciuc foarte elastic. Interventia pentru fetita care se zgaria a constat in punerea unor manusi de cauciuc. In toate cazurile, un asemenea mod de a confrunta problema a fost eficient iar imbunatatirile s-au mentinut chiar si atunci cand interventia a fost atenuata treptat si situatia a fost adusa la normal.
Rincover (1981) ne ofera diverse alte exemple de eliminare senzoriala. Intr-unul din, un copil aprindea si stingea lumina ori de cate ori intra intr-o camera. Cand intrerupatorul a fost scos din functiune, copilul a fost privat de senzatia vizuala placuta si astfel a fost inlaturat acel comportament atat in clasa cat si in alte medii. Un alt copil vomita si imediat manca ceea ce vomitase. Comportamentul a fost eliminat atunci cand s-a adaudat la ceea ce vomitase copilul un aliment pe care acesta il detesta si care a modificat gustul. In sfarsit, comportamentul unei fete, care consta in agitarea obsesiva a bratului, a incetat cand i s-a pus la mana o bratara de 2 kilograme. Greutatea a facut dificila agitatul mainii si prin urmare a privat-o de miscarea care, se pare, ii procura placere.
Dorsey, Iwata, Reid si Davis (1982) au aratat ca o caracteristica pozitiva a eliminarii senzoriale. Aceasta permite ca respectivul comportament-problema sa se produca, sa isi piarda treptat semnificatia autosatisfacatoare si sa se previna, intre timp, raul facut propriei persoane sau obiectelor (folosind, de exemplu, echipament de protectie).
Subiectul problematic poate deci sa ramana in mediul sau, fara sa piarda lectii sau perioade de invatare si sa fie recompensat pozitiv pentru fiecare comportament adecvat. Inca mai exista numeroase semne de intrebare in privinta eliminarii senzoriale.
In primul rand, nu este inca clar daca tehnica trebuie aplicata in mod continuu sau daca poate fi utilizata si in mod periodic si anume dupa producerea comportamentului-problema. O aplicare constanta a castii de protectie inseamna ca, de exemplu, un copil care isi loveste capul trebuie sa poarte casca toata ziua, nu numai dupa ce s-a produs comportamentul-problema. O folosire periodica a echipamentului de protectie inseamna, in schimb, ca acelui copil ii este pusa casca pentru o perioada determinata de timp (de exemplu, 15 minute) si, in mod sigur, de fiecare data dupa ce isi loveste capul.
Rincover (1981; comunicare personala, 11 iulie 1985) sustine ca eliminarea senzoriala trebuie aplicata in mod constant. Totusi, unii cercetatori au aplicat in mod periodic tehnica si au putut aduce imbunatatiri acestei proceduri. Cand, insa, o tehnica aplicata in mod periodic inlatura sau modifica feedback-ul senzorial pe care un individ il primeste de la un comportament inadaptabil, intrebarea care apare este daca aceasta tehnica poate fi considerata o “eliminare” sau mai degraba o “pedeapsa’.
Astfel, Rice si Lloyd (1982) au creat un cadru intunecat drept consecinta a unei stereotipii de miscare a mainilor de catre doua fete cu retard mintal. Dorsey si altii (1982) au folosit un echipament de protectie drept consecinta negativa pe care sa o experimenteze subiectul dupa un comportament de automutilare. In ambele studii citate mai sus, interventia a fost eficienta dar nu este clar daca reducerea comportamentului a fost cauzata de o schimbare in consecintele senzoriale (eliminare senzoriala) sau de o aplicare sistematica a unui eveniment aversiv (pedeapsa). Numai printr-o cercetare experimentala specifica se poate intelege daca in aceste cazuri a actionat eliminarea sau pedeapsa.
Trebuie sa spunem, totusi, ca, chiar si in acele studii in care s-a avut o aplicare continua a tehnicii, poate fi implicata mai degraba pedeapsa decat eliminarea senzoriala. Cand a fost pus in voma alimentul neplacut, este posibil ca acel copil sa nu mai manance pentru ca acel aliment ii era aversiv si nu pentru ca era privat de rasplata gustativa. In acelasi fel, cand copiii inceteaza sa-si loveasca capul cu mainile datorita aplicarii castii, acest lucru se poate datora mai degraba durerii pe care o simt la degetele dacat unei schimbari a senzatiilor “cerebrale”.
Daca intr-adevar eliminarea senzoriala este cea care actioneaza in acele cazuri in care se considera ca aceasta opereaza, ar trebui sa fie evidente caracteristicile tipice ale procesului de eliminare: o crestere imediata a frecventei comportamentului inainte de diminuarea acestuia, o reluare a comportamentului dupa ce aparent pare eliminat si o eliminare treptata a frecventei (Skinner, 1983). Examenul graficelor studiului lui Rincover si Devany (1982) indica o scadere brusca a datelor conditiei din linia de baza la eliminarea senzoriala: asemenea schimbari sunt mai degraba specifice tehnicilor pozitive decat eliminarii.
O alta problema care apare priveste dificultatea de a ne imagina in ce mod tehnicile de eliminare senzoriala pot fi aplicate in toate mediile copilului: doar daca el traieste intr-un mediu extrem de limitat, altfel este imposibil sa acoperim toti peretii si toate podelele pe care el le intalneste, sa fim pregatiti cu alimente pe care le detesta de fiecare data cand vomita etc…
In sfarsit, pentru a viza principiul “normalizarii”, este necesar ca unele proceduri utilizate pentru a obtine eliminarea senzoriala sa fie aplicate doar temporar, fiind interventii foarte “speciale”. De exemplu, folosirea permanenta a unui echipaj de protectie sau greutati la mana, fara indoiala limiteaza dezvoltarea sociala a subiectului cu handicap. In acest scop, multi cercetatori au sugerat ca psihologul trebuie sa foloseasca in mod constructiv aceste preferinte “senzoriale” deosebite pe care le manifesta subiectul.
Iwata (1982), de exemplu, a descris numerosi subiecti orbi care manifestau comportamentul de a-si lovi ochii: probabil ca acest lucru le ofera o forma de stimulare vizuala. Pentru acesti subiecti, el a sugerat sa se foloseasca drept incurajare pozitiva, atunci cand nu manifestau comportamentul de automutilare, lumini intense fulgeratoare si masarea zonei oculare. Prin urmare, se pot realiza programe in care sa existe eliminarea senzoriala a comportamentului-problema si care intre timp ofera subiectului, cand nu manifesta comportamentul respectiv, experiente senzoriale asemanatoare, pozitive si lipsite de caracteristicile vatamatoare.
Concluzi
Sa incercam sa ne intrebam daca analiza functionala si structurala pot face posibila reducerea tehnicilor punitive. Dovezile citate mai sus indica faptul ca raspunsul la aceasta problema este cu siguranta “Da”. Insa, pana unde este acest lucru adevarat, nu s-a stabilit cu certitudine. Trebuie sa spunem ca rezultatele unor astfel de analize pot duce cateodata si la sfatul de a folosi si tehnici punitive. Astfel, o analiza functionala poate evidentia ca excesele de furie ale unui subiect se produc pentru a evita indeplinirea unei sarcini. Interventia pentru a trata o asemenea problema ar putea propune o sarcina mai dificila de fiecare data cand se manifesta un exces de furie, pentru a incerca sa diminuam un asemenea comportament (Sailor, 1968). Un dezavantaj al analizei functionale si structurale este acela ca analiza implica folosirea unei serii de instrumente complexe. Acest lucru este valabil in special atunci cand folosim un scatterplot si conditii analoge. Se poate sa fie suficienta preferinta pentru o analiza informala cand in cazul baiatului evidentiaza clar ca un eveniment este in relatie functionala sau structurala cu comportamentul deviant.
Problemele de evaluare devin si mai complicate atunci cand un subiect prezinta diverse comportamente-problema si multi factori functionali si structurali sunt legati de probleme. Chiar si atunci cand principalii factori sunt identificati si controlati, comportamentul se poate manifesta cu o frecventa mai mica, dar intotdeauna intr-un mod inacceptabil. In astfel de cazuri trebuie sa se incerce si alte tehnici pentru reducerea ulterioara a comportamentului. Un avantaj posibil in folosirea tehnicii analizei functionale si structurale ar fi acela ca o utilizare tot mai redusa a pedepsei ar trebui sa imbunatateasca etica tuturor invatatorilor si parintilor. Aceasta abordare ofera o mai mare credibilitate observatiilor si intuitilor psihologului relative la cauzele problemelor unor subiecti decat folosirii procedurilor punitive care nu se intereseaza in mod special de intelegerea originii comportamentului-problema


Analiza functionala a comportamentelor-problema 2

Mai 23, 2008

Pe de alta parte, abscisa indica intervalele in timpul carora comportamentul este observat, zilele (de concediu sau lucratoare) in care problemele comportamentale se manifestau cu o frecventa mai mare sau mai mica. O astfel de reprezentare grafica traditionala este privata de multe din informatiile care pot fi fundamentale in identificarea factorilor ce ofera comportamentului-problema ocazia de a se manifesta.
Touchette si altii (1985) propun un grafic mai sensibil unor astfel de factori, denumit scatterplot. Acest tip de grafic evalueaza frecventa unui comportament in diferite momente ale zilei: astfel se pot determina perioadele cu o frecventa mai ridicata, mai scazuta sau intemediara.
Figura 2 reprezinta o foaie de inregistrare pe care este notata frecventa comportamentului agresiv la fiecare 30 de minute. Se poate vedea clar ca cea mai mare parte a comportamentelor-problema a acestui copil institutionalizat se produc in timpul pranzului si cinei. Daca, de exemplu, s-ar confirma faptul ca colegii copilului sunt prezenti in timpul meselor cu exceptia micului dejun, este posibil ca un aspect al interactiunilor lor sa cauzeze comportamentul-problema si atunci acest element va fi un aspect fundamental de examinat in scop terapeutic si in vederea stabilirii unui diagnostic.
Daca ne dam seama ca un comportament se observa in anumite momente ale zilei sau in anumite zile, acest lucru nu inseamna neaparat ca intelegem cauza: este posibil ca multe dintre evenimente sa fie asociate acestor perioade.
De exemplu, daca problema se observa mai ales in weekend, acest lucru se poate datora numarului mai mare de persoane prezente in casa, lipsei de activitati structurate sau unei schimbari de alimentatie etc.
In orice caz, datele care rezulta dintr-un scatterplot focalizeaza in cea mai mare parte, atentia asupra unei game de “cauze posibile” ale unei probleme si permit tutorelui sa observe cu o exactitate mai mare un numar limitat de cauze probabile, pana cand va fi izolat factorul cu adevarat determinant.
Scatterplot-ul are insa dezavantajul de a evidentia numai acele conditii ambientale care sunt in relatie cu comportamentul pe o baza strict temporala. De exemplu, daca o problema se observa cu precadere in weekend si in orele serii, scatterplot-ul va evidentia aceasta tendinta. In schimb, exista evenimente care influenteaza comportamentul intr-un mod ce nu se leaga strict de anumite momente ale zilei. Un copil poate deveni agresiv de fiecare data cand unui coleg ii este acordat un privilegiu, eveniment ce se poate verifica in diferite momente in fiecare zi. Deci ar fi util sa scriem comentarii pe marginea fisei de inregistrare pentru a tine cont si de astfel de evenimente care pot avea o semnificatie psihologica. Servindu-se de instrumente formale sau informale, tutorele formuleaza un anumit numar de ipoteze privind elementele antecedente si cele ce vor urma care pot fi puse in relatie cauzala cu comportamentul-problema. Pana de curand, pasul succesiv consta in interventia asupra factorului care parea sa fie cel mai mult in relatie cu comportamentul. Daca se suspecta ca cererile excesive de prestari scolare ar fi cauza comportamentului-problema, interventia putea consta in orientarea spre o diminuare (cel putin temporara) a acestor cereri care ar avea un efect pozitiv asupra comportamentului-problema. Daca se descoperea ca acel factor nu era in relatie cu comportamentul, se intervenea asupra unui al doilea sau al treilea factor si asa mai departe.
Bazandu-se pe lucrarea lui Iwata, Dorsey, Slifer, Bauman si Richman (1982), Mace si colegii sai (Mace si Knight, 1986; Mace, Page, Ivancic si O’Brien, 1986; Mace si West, 1986) au sugerat punerea subiectului in situatii analoge celor responsabile pentru comportamentul-problema, simulate anume pentru a identifica factorii legati cel mai mult de comportamentul-problema.
Scopul unei astfel de simulari este acela de a izola cu precizie elementele asociate comportamentului-problema. Asemenea perioade de punere a subiectului in situatii critice sunt create inainte de incercarea de a modifica comportamentul in ambientul lui natural.
Daca, de exemplu, automutilarea este problema comportamentului pe care vrem sa o tratam si aceasta se manifesta atat la scoala cat si acasa, ar putea fi create anumite perioade analoge doar in prezenta unui psiholog sau invatator intr-o incapere alaturata. In fiecare zi ar trebui examinate una sau mai multe situatii analoge pana cand rezulta care situatie este mai mult sau mai putin legata de comportamentul-problema. Sa presupunem ca se banuieste ca un anumit comportament se produce mai usor cand subiectului ii este solicitata executarea unei sarcini dificile sau cand este certat; se poate de asemenea banui ca subiectul manifesta mai rar acel comportament cand i se promite ca se va juca liber: fiecare dintre cele trei conditii trebui aplicata in fiecare zi intr-un interval de simulare timp de 15 minute, dupa planul experimental al interventiilor alternative (Barlow si Hayes, 1979). Rezultatele sugereaza o strategie de interventie adecvata situatiei psihologice specifica subiectului.
Un exemplu de utilizare a situatiilor analoge este dat de Mace si altii, (1986): in examinarea comportamentului distructiv al unei fete cu retard mintal, autorii se folosesc de intervale analoge pentru a observa comportamentul ei in conditii de dezabrobare sociala, de atentie a adultului care nu este indreptata exclusiv asupra ei, de solicitare de prestari scolare si de joc liber. S-a observat urmatorul lucru: comportamentele inadaptabile se manifesta mult mai frecvent in situatii de dezaprobare sociala. Asadar, o strategie educativa, care ulterior s-a dovedit foarte eficienta, s-a bazat pe o procedura in care comportamentul incorect nu mai era urmat de nici o atentie sociala.

Aplicatiile analizei structurale si functionaleComportamente-problema motivate de evenimente-stimul externe

Majoritatea cercetarilor in cadrul analizei aplicate a comportamentului au considerat si utilizat aproape in exclusivitate consecintele externe individului (de exemplu, diferitele tipuri de factori incurajanti simbolici sau materiali, mustrarile, scutirea de la o sarcina neplacuta, etc.). Recent, multe cercetari au demonstrat ca multe comportamente sunt sub controlul unor consecinte interne subiectului. De exemplu, se poate ca un copil care se freaca in continuu la ochi sa simta o stimulare oculara interna placuta; un alt copil care isi freaca urechile foarte tare poate simti o alinare la o forma de disconfort fizic.
Aceasta sectiune va descrie cateva studii care au utilizat analiza structurala sau functionala, in care controlul comportamentului este atribuit evenimentelor-stimul externe. Sectiunea urmatoare se va ocupa de comportamentele care depind de conditiile de stimul interne individului. Trebuie sa avem in vedere faptul ca in majoritatea cazurilor nu s-au facut evaluari ale situatiilor analoge si prin urmare in cea mai mare parte a studiilor exista un numar mare de analize de observatie si clinice de tip naturalistic. De mult timp, cei ce se ocupa de interventiile asupra comportamentului problematic si inadaptabil, sustin ca acesta este adesea sustinut de atentia sociala pe care o primeste (incurajare pozitiva).
Lovaas si Simmons (1969), au confirmat prin diverse demonstratii experimentale aceasta ipoteza. Ei au demonstrat ca atunci cand doi baieti primeau o atentie sociala considerabila pentru comportamentul de automutilare, (sub forma de preocupare si apropiere a adultului), frecventa acelor comportamente crestea; din contra, cand baietii au fost pusi sub observare intr-o camera goala, facand astfel imposibila atentia din partea adultului, comportamentul s-a redus rapid.
O a doua posibilitate ar fi ca multe din comportamentele problematice si inadaptabile sa fie mentinute de incurajarea negativa. Aceasta ipoteza a fost demonstrata de Sailor, Guess, Rutherford si Baer (1969), intr-un studiu asupra unei fetite de 9 ani care avea excese frecvente de furie in timpul exercitiilor de invatare a limbajului. Unii invatatori interpretau un asemenea comportament ca un indiciu asupra dificultatii prea mari a sarcinii si, prin urmare, reduceau dificultatea exercitiului urmator. In realitate, atunci cand s-a efectuat sistematic acest tip de interventie, procentul exceselor de furie a crescut. Acele comportamente s-au redus drastic cand au fost urmate de o sarcina mai dificila. Acest lucru a demonstrat ca anterior fata intelesese ca excesul de furie a fost incurajat negativ cu o sarcina mai usoara si cu o reducere a efortului.
Un alt studiu condus de Weeks si Gailord-Ross (1981) a examinat efectele pe care dificultatea sarcinii le avea asupra comportamentului-problema. Lucrand cu doi copii cu retard mintal, cei doi autori au gasit o frecventa mai ridicata a comportamentelor de automutilare in situatii in care erau facute solicitari de diverse tipuri de prestari sau sarcini fata de situatii in care nu erau facute si se prezentau mai multe comportamente-problema cand atunci cand sarcinile erau dificile spre deosebire de momentele cand acestea erau usoare. Autorii au descoperit si ca, folosindu-se de tehnica de invatare numita “discriminare fara greseli”, unde erau introduse treptat dificultatile (Terrace, 1966), acestia puteau invata cu mai multa eficienta si, in acelasi timp, sa prezinte un procent mai scazut de comportamente-problema.
Foarte probabil, numeroase comportamente-problema indeplinesc pentru copil o functie comunicativa importanta. Daca ii lipseste capacitatea de a exprima in mod conventional o stare de durere, de nevoie psihologica, de plictiseala, un individ poate simti necesitatea de a o comunica prin comportamente distructive. In astfel de cazuri o abordare adecvata consta in a-l invata pe subiect sa comunice in mod alternativ si acceptabil din punct de vedere social. Carr si Durand (1985) au adoptat aceasta abordare cu copii care prezentau numeroase comportamente-problema cand erau implicati in sarcini scolare. S-a observat ca un comportament inadecvat se manifesta cu precadere cand sarcina este dificila sau cand copiii primesc putina atentie din partea adultului.
Cand copiii au invatat sa ceara ajutor zicand, de exemplu, “Nu inteleg” si sa pretinda o lauda intreband, de exemplu, “Fac o treaba buna?”, comportamentele lor inadecvate s-au diminuat considerabil. In cazul copiiilor care nu vorbesc este posibil sa-i invatam un limbaj gestual la fel de functional.
Scatterplot-ul poate fi folosit pentru a izola conditiile ce provoaca comportamentul-problema. Aceasta procedura a fost ilustrata de Touchette si altii (1985) intr-un studiu asupra unei fete autiste de 16 ani care manifesta un procent ridicat de comportamente agresive. Scatterplot-ul a aratat ca cea mai mare parte a “incidentelor” se produc in zilele de luni si joi intre 13 si 16: in aceste perioade, ea frecventa lectii in grup, in timp ce in intervalele de invatare individuala si in alte momente ale zilei se comporta adecvat. Programa de activitate a fetei a fost schimbata astfel incat lectiile in grup au fost inlocuite cu activitati care de obicei nu erau asociate cu comportamente agresive.
Aceasta simpla observare a condus la o diminuare imediata a comportamentelor agresive. Apoi fata a fost din nou introdusa in situatiile precedente de instructie in grup si comportamentul-problema nu a mai crescut


Analiza functionala a comportamentelor-problema 1

Mai 23, 2008

Analiza functionala a comportamentelor-problema
In cazul comportamentelor cu un grad ridicat de inadaptare – agresivitate, automutilare, stereotipii etc. – se crede adesea ca a recurge la o forma de interventie punitiva este inevitabil, mai ales pentru a se evita daune ulterioare destul de insemnate pentru subiect. Sigur ca aplicarea pedepsei, desi in unele cazuri poate fi eficienta din punct de vedere “tehnic”, este considerata negativa din punct de vedere social si in mod sigur trebuie evitata pe cat posibil.
Problema se pune in felul urmator: exista proceduri educative alternative care pot reduce comportamentele periculoase ale subiectilor cu handicap grav sau foarte grav, fara a face apel la metode punitive si aversive?
Aceste este nucleul central al cercetarii noastre. Punctul meu de plecare este urmatorul: orice interventie educativa eficienta trebuie sa se bazeze pe o analiza detaliata a factorilor care au o functie ce faciliteaza sau care incurajeaza comportamentul-problema (analiza structurala si functionala a comportamentului). De obicei, astfel de analize scot in evidenta faptul ca asemenea factori constau in atentia din partea parintilor (care are valoare de incurajare pozitiva), sarcini mult prea complicate (sau prea usoare) in raport cu capacitatile subiectului sau sunt activate mecanisme “interne” de incurajare senzoriala.
Analizand literatura de specialitate ce studiaza acest argument, ne dam seama ca, printr-o aplicare a metodologiei analizei functionale, se pot rezolva multe cazuri (dar nu toate) de comportamente ce ridica probleme de adaptare, evitand in mare parte folosirea tehnicilor punitive.
Printre comportamentele cele mai inacceptabile si cu un grad inalt de invaliditate din punct de vedere social, manifestate de copiii cu handicap, se numara si cele de automutilare, stereotipiile (de exemplu, leganatul, invartirea obsedanta a unui obiect, etc.), agresiunea fata de ceilalti, distrugerea obiectelor si accesele de furie.
In prima jumatate a secolului, asemenea comportamente erau tratate prin folosirea continua a diferitelor mijloace de opozitie si faptul ca astfel de abordari sunt considerate la ora actuala inacceptabile atat din punct de vedere legal cat si moral este un semn al nivelului de umanitate atins de interventiile educative actuale.
In locul procedurilor restrictive, psihologii au folosit adesea tehnici punitive (Axelrod si Apsche, 1983; Matson si Di Lorenzo, 1984). Astfel de proceduri incearca sa reduca cat mai mult frecventa comportamentelor-problema in doua moduri: luand subiectului un lucru pe care il are si care ii place imediat ce manifesta comportamentul-problema; sau creand subiectului consecinte aversive (neplacute) care ar trebui sa se opuna oricarui beneficiu pe care il obtine intre timp cu comportamentul sau inadecvat.
Diversele proceduri de pedepsire s-au dovedit eficiente in tratamentul unui numar mare de comportamente problematice si adesea au reusit sa reduca asemenea comportamente destul de repede, in asa fel incat raul facut propriei persoane si celorlalti a fost redus considerabil.
Majoritatea psihologilor si a educatorilor nu sunt totusi de acord cu aplicarea unor astfel de tehnici, considerandu-le inumane si restrictive. Chiar si cei ce sustin folosirea selectiva si rationala a tehnicilor punitive, prefera sa foloseasca, pe cat posibil, tehnici alternative care si-au dovedit eficienta.
Abordarile alternative, care incetul cu incetul apar, se bazeaza in primul rand pe determinarea clara a factorilor ce cauzeaza sau incurajeaza problema de comportament si incearca sa intervina direct asupra unor factori cauzativi: astfel, comportamentul problematic este eliminat sau se manifesta mult mai rar daca se intervine asupra cauzelor sale.
O astfel de abordare consta in realizarea unei analize structurale a comportamentului, in cadrul careia este efectuata o evaluare a factorilor antecedenti sau concomitenti ai unui anumit comportament-problema (Catania, 1979).
Prin astfel de analize sunt puse in lumina variabile importante in contextul de emitere a comportamentului-problema, unele fiind eventuale aspecte ale ambientului fizic (de exemplu, zgomotul de fond, dimensiunea clasei) sau de natura biologica \ fizica a subiectului (de exemplu sindromul premenstrual).
O a doua abordare consta in efectuarea unei analize functionale a comportamentului in care se identifica consecintele pe care comportamentul-problema le produce in ambient si care pot servi la incurajare mentinandu-l la o frecventa ridicata (Mace, Yankanich si West).
Analiza functionala, de exemplu, poate scoate in evidenta faptul ca un comportament-problema limiteaza aproape mereu atentia adultului sau permite evitarea activitatilor neplacute pentru subiect.
Atat analiza structurala cat si cea functionala se bazeaza pe afirmatia esentiala ca factorii care controleaza un comportament-problema pot fi identificati si, intr-o oarecare masura, controlati printr-o interventie educativa (Kerr si Nelson, 1983; Schreibman si Koegel, 1981). O folosire corecta a acestor analize si o intelegere mai profunda a problemei de comportament nu garanteaza, insa, ca educatorul nu trebuie sa mai foloseasca niciodata tehnici punitive.
Folosirea oricarei tehnici alternative pedepsei ofera de fiecare data avantaje care constau fie in evitarea efectelor negative care uneori insotesc tehnicile punitive (Az rin si Holz, 1966; Newsom, Favell si Rincover, 1983) fie in ameliorarea generalizarii si mentinerii efectelor pozitive deoarece au fost individualizate conditiile precise care determina problema de comportament (Favell, McGinsey si Schell, 1982) si in cresterea nivelului de acceptare sociala a interventiei educative asupra acestor probleme grave de comportament.

Fazele analizei structurale si functionale

Dupa identificarea si definirea cu acuratete a comportamentului-problema si dupa alegerea unei tehnici de observare adecvata, psihologul \ educatorul poate formula ipoteze referitoare la evenimentele premergatoare sau la cele care urmeaza unui anumit comportament.
Astfel de ipoteze pot lua nastere in mod informal, prin intermediul relatiei cu subiectul, in urma unor discutii cu persoanele ce il cunosc bine sau din informatiile medicale. De multe ori istoria clinica scoate in evidenta o problema ce ar trebui sa fie tratata si din punct de vedere medical: o interventie asupra comportamentului ar trebui sa fie intotdeauna precedata de un examen medical.
Carr (1977) subliniaza utilitatea de a ridica trei chestiuni fundamentale pentru a identifica conditiile asociate unui comportament-problema. El ne sugereaza sa ne intrebam daca comportamentul-problema se intensifica in una din situatiile urmatoare:

1. Cand i se acorda atentie.:
2. Cand subiectul nu mai este incurajat spre alte comportamente..
3. Cand subiectul se afla in prezenta adultilor

Bailey (1986) mareste lista acestor chestiuni utile in analiza structurala \ functionala:

1. Exista situatii in care comportamentul-problema se manifesta intotdeauna sau altele in care nu se manifesta niciodata?
2. Subiectul ar putea sa vrea sa semnaleze, prin comportamentul-problema, o privatiune fiziologica, precum setea sau foamea?
3. Comportamentul-problema ar putea sa fie efectul colateral al unui tratament medicamentos?
4. Subiectul manifesta un astfel de comportament pentru a evita o situatie frustranta sau dificila sau pentru a face fata plictiselii sau singuratatii?
5. Comportamentul se manifesta numai in prezenta unor anumite persoane?

Uneori poate fi utila si o observare informala a comportamentului: de regula se obtin informatii mai importante cu numeroasele tehnici disponibile de observare sistematica directa.
Touchette, Mac Donald si Langer (1985) evidentiaza anumite probleme ce se regasesc in reprezentarile grafice ale datelor obtinute din observatiile sistematice asupra comportamentului-problema si sugereaza un model alternativ de inregistrare. Figura 1 arata, de exemplu, datele referitoare la numarul de comportamente de automutilare prezentate de un subiect cu retard mintal in timpul unei masurari de baza pe durata a 10 zile.
Pe ordonata este indicat numarul de comportamente care se inregistreaza in fiecare zi. Dupa cum se poate vedea, nu este mentionat in ce momente ale zilei se manifesta aceste comportamente; totusi, chiar daca cea mai mare parte a comportamentelor s-au observat intre 17 si 19 cand trebuiau sa fie facute anumite treburi domestice, o astfel de informatie nu se poate deduce din grafic.
(trad.autolesionismo, stereotipie, agressivita – Dario Ianes)