La Gura Ocniţei-Dâmboviţa, schizofrenia se tratează prin teatru

Centrul de Recuperare pentru Neuropsihici de la Gura Ocnitei- Dambovita a devenit unul dintre putinele sanatorii “de lux” din Romania. Centrul a fost extins recent cu 11 vile in care sunt locuinte protejate, la nivelul hotelurilor de trei stele. Aici sunt internati pacientii care au depasit starea de sedati si incearca sa se stabilizeze psihic, cu ajutorul terapiei prin teatru. Pe scena teatrului “Tony Bulandra” din Targoviste nu au urcat actorii obisnuiti, ci trupa de teatru a sanatoriului de la Gura Ocnitei, formata numai din pacienti.

Pe fiecare dintre cei 11 actori care au jucat in piesa “Azilul de noapte” il chinuieste schizofrenia. Celor mai multi, boala li s-a declansat in urma unor socuri emotionale, purtandu-i prin spitale ani la rand. “Prin teatru vom demonstra ca noi nu suntem ca oamenii asa-zisi normali care se musca intre ei precum cainii”, explica un tanar schizofrenic, actor in piesa. Anul trecut, a publicat un volum de versuri, chiar in sanatoriu. Se trateaza la Gura Ocnitei de trei ani, timp in care s-a indragostit de o bolnava cu care vrea sa-si faca o familie intr-una dintre noile locuinte protejate. Crizele sale sunt cauzate de un soc psihic de care refuza sa-si aminteasca. Cu privirea in gol, tanarul vorbeste numai in metafore.

Georgeta M. (56 de ani) era profesoara de engleza. Vorbeste despre boala sa cu calm si demnitate. Crizele i se trag de la o encefalita puternica. “Eram la catedra si ma napadeau valuri de caldura, de la stomac inspre creier si… trebuia sa tac. Parca ma strangea cineva de gat. Elevii ma priveau inlemniti.” A trecut prin multe sanatorii, dar numai padurea si linistea gasita la Gura Ocnitei simte ca ar putea-o vindeca. “Odata am avut sarm si sete de atac”, isi aminteste femeia. Pe timp de furtuna, e fascinata de fiecare tunet. Din cand in cand, filosofeaza: “Actorul trebuie sa fie obedient, fara obedienta nu exista viata si nici arta”. Vasile era student in anul doi, a pierdut niste examene si n-a mai trecut in anul urmator. Atunci, tanarul a facut primele crize de schizofrenie paranoica. De 20 de ani, clipa de clipa, il macina ideea ca nu a reusit niciodata sa treaca in anul trei. O fosta jurista, acum schizofrenica, nu mai poate iesi din starea de inutilitate dupa ce a trecut printr-un lant de socuri: moartea mamei, locuinta sparta, procese cu fratele.

“Acest sanatoriu este un mediu in care ai voie sa te plimbi cat vrei, sa iesi in sat la magazin, dar atat”, crede ea. Vorbeste scurt, cu gesturi ordonate. Pentru ea, rolul interpretat ramane “un zambet”. “Pe scena, pacientii mei invata sa fie naturali, asa cum nu pot fi in viata de zi cu zi, fiindca nimeni nu da un ban pe ei”, spune directoarea Savulescu.

2 la suta dintre romani au nevoie de ingrijire psihologica

In apartamentele noi, bolnavii au voie sa se ingrijeasca singuri, dar cu ajutor medical la dispozitie. Deocamdata, sunt internati aici mai putin de 20 de oameni: trupa de teatru si cativa pacienti care fac terapie prin munca. In atelier, la masina de cusut, o taranca batrana, cu par vopsit si unghii lacuite. Crizele au lovit-o dupa ce singura ei fiica a gonit-o. Tanarul care o ajuta la croit a cedat psihic fiindca tatal sau a murit injunghiat exact in ziua in care baiatul isi serba majoratul. De atunci au trecut zece ani, dar nici un medic nu a reusit sa-i scoata din cap ideea ca “tata mi-a stricat majoratul”. Unul dintre bolnavii vechiului centru de la Gura Ocnitei este Paul G., schizofrenic. A fost medic si director la un sanatoriu de boli psihice. Intr-o zi, sanatoriul a luat foc, omul s-a speriat si boala s-a declansat. Acum nu mai e bun de nimic. Orice om e predispus la dezechilibru psihic, spun specialistii. Unii au boala de la nastere, inscrisa in structura genetica. Problema este ca nu stim daca o avem sau nu decat in momentul in care se declanseaza, de obicei dupa un soc puternic, cred specialistii. Conform acestora, 2 la suta dintre romani au nevoie de ingrijire psihologica de genul celei oferite la noul complex de la Gura Ocnitei.

About these ads

11 Responses to La Gura Ocniţei-Dâmboviţa, schizofrenia se tratează prin teatru

  1. ion spune:

    As dori sa aflu mai mult despre acest sanatoriu si cum poate sa ajunga acolo un cetatean republicii Moldova.

  2. materialeaba spune:

    buna ziua,dl Ion.V a recomand cu mare caldura Sf nifon Comuna Magura,langa Buzau, la dr Adrian Ionescu.Nu stiu cum sa va indrum privind recuperare cetatenie Moldova dar cred ca un telefon ar ajuta sa aflati si mai multe detalii.numai bine!

  3. Agneta Chiver spune:

    Am dori sa stim cum sw poate ajunge la acest Sanatoriu.
    U tanar bolnav cere de urgenta ajutorul!!!

  4. Agneta Chiver spune:

    Adresa de e mail lenagobel@yahoo.com,nr. de telefon 0262226470
    Cine ne poate ajuta cu reletii sau adrese il rugam din suflet sa ne scrie sau sa ne contacteze.
    va multumim din suflet,o mama indurerata.

  5. materialeaba spune:

    Buna ziua va recomand spitalul sf nifon de la Magura,Buzau doctorul este foarte bun si chiar se vad rezultatele dupa externare. numai bine

  6. roman anca spune:

    Fostul meu sot, ofiter MAN pensionat, diagnosticat cu schizofrenie, 46 de ani, ma suna deseori pentru a reclama rele tratamente din partea parintilor lui (violenta verbala si uneori si fizica). Ce e de facut?Cum ar putea fi ajutat? Acum isi ocupa timpul cu pregatirea pt admiterea la medicina…Nu are o viata buna si banuiesc ca nici o ingrijire corespunatoare.

  7. mama mea la 77ani locueste cu fratele 36ani suporta schizofrenie mai bine de 20ani cind are crize este un adevarat cosmar.cum putem sa-l internam in acest sanatoriu?me-as dori mult ca mama mea sa -si duca batrinetele in voie,va rog mult ajutati-ma!

  8. DALI spune:

    mama mea este bolnava de schhizofrenie…as dori sa aflu si eu un nr de telefon sau o adresa sa cunosc mai multe detalii si sa pot veni cu ea la domneavoastra.

  9. Alex Stoian spune:

    Un film mizerabil. Am lucrat acolo aproape 2 ani ca psihoterapeut. Filmul este o mare minciuna. Cadrele sunt luate numai din interior. Nu se arata si exteriorul centrului, absolut superb. Nu mai stiu care este situatia centrului, el fiind acum afiliat spitalului psihiatric din Targoviste, din dorinta ferma a autoritatilor de a-l distruge. Cand eram eu acolo era cel mai modern centru din tara dar si din partea asta a Europei. Pacat ca exista oameni care vor sa arate mizeria cu orice pret.

  10. Alergic spune:

    Esenţialul este ce se întâmplă cu pacienţii: sunt îmbuibaţi cu o grămadă de medicamente. Ce folos că este peisajul superb dacă omul nu se poate bucura de el.

    Mă refer că există metode terapeutice eficiente, nu ce promovează pseudopsihiatria la ora actuală.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 39 other followers

%d bloggers like this: